A apărut Gloria Dobroești, al treilea club sportiv al comunei!

mar, 03 mai 2022

Comuna Dobroești este o așezare ce face parte din Județul Ilfov, cu o suprafață de doar 11 kilometri pătrați și peste 10.000 de locuitori, dar nu cu mult. Se pare că sportul în această comună este prețuit foarte mult, aici existând nu mai puțin de trei cluburi – a fost mai întâi Unirea, cu handbal și fotbal, poate și ceva dans modern; apoi a apărut ”Mao Rădulesco”, un club eminamente de fotbal, cu peste 70 de copii de toate vârstele, majoritatea fiind ai vetrei satului, pentru ca în aceste zile să se nască și Gloria Dobroești, o entitate sportivă ce se dorește ceva mai soft, cu discipline serioase în dezvoltare, cum ar fi gimnastica sportivă, gimnastica ritmică, volei, fotbal feminin și, bineînțeles, handbal feminin, sportul de suflet al celui care a luptat pentru apariția Gloriei, Vasile Țane.

”Am gânduri mari, știu că mai sunt destui copii din Dobroești care n-au ales, încă, să facă sport, nu s-au simțit atrași de ofertele existente. De aceea, vin și cu alte discipline, cum ar fi gimnastica sportivă, gimnastică ritmică, cu volei, cu fotbal feminin și handbal – nu se poate ca fetițele care au stat deoparte până acum să nu se regăsească pe undeva. În ceea ce privește handbalul, pregătesc o surpriză, nu o dezvălui încă, mai așteptați. Sunt fericit că am făcut acest pas”!, ne spunea Vasile Țane, cel care a inventat handbalul la clubul de-acum rival, Unirea.

Comments are closed.