Iubitorii de handbal se întreabă, de ani buni, de ce nu mai avem performanțe în acest sport, fie la masculin, fie la feminin. Sigur, afluxul mare al celor mai bune jucătoare din Europa către Liga Florilor poate fi o explicație, dar asta este politica adoptată de cluburi, una care se dovedește falimentară pentru aceste echipe, însă extrem de productivă pentru Federația de Handbal, care încasează zeci, chiar sute de mii de euro, din aceste transferuri. Șefii cluburilor știu asta, dar merg înainte, pentru că ceva procente, din aceste implementări internaționale, le intră și lor în buzunare. Să nu se supere nimeni că spunem adevărul, mai ales că este unul știut!
Vin jucătoarele străine în România și speră să-și umple sacul, ca la pomul lăudat. Din această cauză, fetele noastre nu mai au loc în echipele mari și se bucură că doar freacă banca – vorbea Alicia Gogârlă despre debutul ei în Liga Campionilor și se bucura nevoie mare că a dat un gol, dar această fată a funcționat ca a cincea roată la căruță, iar după gol a fost schimbată, pentru că a-ndrăznit prea mult!
Un alt rău al handbalului este arbitrajul, unul care a devenit ESENȚIAL în stabilirea rezultatului de pe teren. După 60 de minute de joc, tabela ar trebui să arate raportul forțelor din teren și valoarea celor două combatante. Doar că foarte rar se mai întâmplă în zilele noastre așa ceva – judecătorii din handbal știu să fluiere șmecherește și-ți lasă impresia, atunci când vor, că au fost corecți. Ne oprim aici, nu vrem să dăm exemple din două motive – o dată că s-au strâns extrem de multe, în ultimii ani, iar a doua ne-ar trebui și ceva dovezi mai concrete, eventual declarații sau chiar un flagrant-două, atunci când… Dar n-avem așa ceva și chiar dacă președinții de club, revin la ei, ar putea să spună cui și cât i-a dat, ei n-o fac, suntem nevoiți să ne oprim și noi.
Dar putem să vorbim de incompatibilități, adică de funcții duble cu influență, poziții imorale, dar permise de regulamentele Federației, concepute prost, să facă anumite avantaje. Iată doar câteva din aceste incompatibilități, întâlnite în etapele care încep de astăzi, și în Liga Florilor, și în Liga Zimbrilor:
– La meciul de fete dintre CSM București și Rapid Giulești, care va avea loc astăzi, avem următorii oficiali: Pârvu/Potârniche fluierași, Vicea observator. Mai mult de-atât nici că se putea: Pârvu este președintele Comisiei Centrale de Competiții, Potârniche este ginerele lui Pavel, președintele Comisiei Centrale de Arbitri, iar observatorul Vicea este membru al Comisiei de Disciplină. Nu mă refer la valoarea cuplului de arbitri, care a mai fost implicat în diferite ”acțiuni”, și nici la capacitatea observatorului Vicea, eu vreau să arăt cât de incompatibili și imorali sunt acești oficiali
– Și mergem la meciul de sâmbătă, dintre Gloria Buzău și SCM Rm Vâlcea, două grupări feminine, care și-au propus să fie în partea de sus a clasamentului – nu știm cât vor reuși, pentru că gazdele, chiar dacă au câștigat Cupa și Supercupa României, au pierdut meci în Liga Florilor, în fața Rapidului. Nici de la Vâlcea nu sunt vești bune – după plecarea lui Pera, a rămas Kurteș, care n-a știut să gestioneze situația, iar echipa a arătat cam rău, între cele două semicercuri – egal cu SCM Craiova și victorie trasă de păr cu CSM Deva. A fost dat afară și Kurteș, iar echipa este un pic rătăcită. Se anunță, prin urmare, un meci încrâncenat și de aceea considerăm că oficialii desemnați să conducă întâlnirea nu sunt deloc cei mai buni: Gheorghiu/Hagiu ca arbitrii, iar observator este Dăncescu. Se impunea un cuplu cu mai mare experiență și nu din Vaslui, care este la o aruncătură de băț de Buzău Iar cel care l-a delegat pe Dăncescu ca observator la feminin, a uitat că etapa trecută oficialul a fost legat din nou de o echipă din Buzău, cea masculină.
– Și pe la diferite meciuri mai găsim nume precum Gheorghe Bejinariu și Octavian Pripas, președintele și vicepreședintele Comisiei Centrale de Observatori și Delegați, Nicolae Popa, membru al Comisiei Centrale de Arbitri, Doru Manea, membru în Consiliul de Administrație, Marius Barcan, membru în Comisia de Observatori și delegați, Horațiu Bellu, Membru în Comisia de Arbitri. Nu le contest capacitatea de a evalua un meci, eu vorbesc de incompatibilitățile care se nasc: în cazul unor greșeli, ajuns să se judece ei între ei – Pripas pe Barcan, Bellu pe Popa, Vicea de la Disciplină să-și dea singur sancțiune, iar Manea, ca for superior, să anuleze tot ce ce decide Vicea la Disciplină, haosul este pe tărâmul lui!
Vorbeam despre răul din handbalul românesc – dacă ”judecătorii” fac ce vor pe teren, atunci și echipele au ajuns să-și ia ”toate” măsurile, unele mai puțin ortodoxe, pentru ca fluierașii să-i lase să joace și să nu intervină subiectiv. Mă gândesc, totuși, că se apropie alegerile, iar oamenii din marea familie a handbalului românesc își doresc schimbarea, o nouă primenire a Federației, un nou concept, un nou curent cu-adevărat sănătos. Trebuie să știe, însă, că totul stă în mâna lor, în puterea votului pe care și-l exprimă, la data sufragiului. Dar despre toate acestea vom mai vorbi!