EuroBasket debutează astăzi, la Cluj. În elită după 30 de ani

vin, 01 septembrie 2017

Turneul final al Campionatului European de baschet, la masculin (EuroBasket), se dispută în patru țări: Finlanda (Helsinki) – Grupa A, Israel (Tel Aviv) – Grupa B, România (Cluj) – Grupa C și Turcia (Istanbul) – Grupa D. Naționala noastră a participat de 17 ori, până acum, la faza finală a acestei competiții, cea mai bună clasare (locul 5) fiind reușită în 1957 și 1967. La nici cinci luni de la CE de gimnastică, Clujul găzduiește o altă competiție sportivă majoră, EuroBasket 2017

Sport cu tradiție, baschetul se bucură în continuare, la noi, de multă popularitate. Iar această popularitate poate fi amplificată și de găzduirea la început de septembrie, la Cluj, a grupei C din cadrul ediției 2017 a EuroBasket.
Practic, naționala noastră a revenit la turneul final al CE după 30 de ani – ultima generație ce a reușit să joace acolo a fost aceea antrenată de Gheorghe Novac și din care făceau parte Cernat, Niculescu, Brănișteanu, Netolitzchi, Ermurache, Ardelean, Vinereanu… Un turneu final la care, în întreaga istorie, România a reușit în două rânduri să se claseze pe locul 5. În 1957, și în 1967, când ”tricolorii” obțineau, printre altele, de fiecare dată, câte o victorie în fața Iugoslaviei (72-60, respectiv 75-73)!

Misiune dificilă pentru ”vulturi”

De data aceasta, misiunea naționalei noastre este (n.r. – sau ”a fost” fiindcă această competiție debutează în 1 septembrie) una extrem de dificilă, raportul de forțe în Europa modificându-se substanțial în cele trei decenii scurse de la ultima noastră prezență la CE. Fiindcă toate adversarele României au o carte de vizită garnisită cu succese. Spania, de pildă, a fost finalistă la JO 2012 și medaliată cu bronz la JO 2016, campioană europeană în 2009, 2011 și 2015, respectiv clasată pe locul 3 la CE 2013… Croația și Muntenegru sunt exponente ale baschetului din spațiul ex-iugoslav, Cehia este ”moștenitoare” a fostei Cehoslovacii, iar Ungaria, deși n-a mai participat din 1999 la turneele finale, se poate lăuda cu un titlu continental – e adevărat, cucerit în urmă cu 62 de ani…
Pentru a prepara cum se cuvine această revenire la EuroBasket, ”vulturii”, cum sunt porecliți componenții naționalei noastre de astăzi, au disputat opt meciuri de verificare vara trecută, câștigând, din nefericire, doar unul singur: 73-83 și 81-85 cu Israel, 67-56 ș 71-79 cu Tunisia, 48-106 cu Grecia, 57-91 cu Ucraina, 64-97 cu Lituania și 68-98 cu Letonia. Cel mai mult a durut diferența înregistrată în fața elenilor… Ceea ce l-a și făcut, de altfel, pe Vlad Moldoveanu să posteze pe Facebook următorul mesaj: ”Ca lider al acestei echipe, îmi cer scuze public românilor ptentru cum a arătat echipa națională în această seară. O diferență mult prea mare. Sper din tot sufletul că o să arătăm altă față de mâine încolo”.

eurobasket2017a

Palmaresul echipei masculine de baschet a României
Jocurile Olimpice (o participare)
Helsinki 1952 – locul 23

Campionatul Mondial
nu s-a calificat la nicio ediție (turneul final)

Campionatul European (17 participări la turneele finale)
1935 – locul 10, 1947 – locul 10, 1951 – locul 18, 1953 – locul 13, 1955 – locul 7, 1957 – locul 5, 1959 – locul 8, 1961 – locul 7, 1963 – locul 11, 1965 – locul 13, 1967 – locul 5, 1969 – locul 9, 1971 – locul 8, 1973 – locul 9
1975 – locul 11, 1985 – locul 10, 1987 – locul 12

Echipele care au obținut cea mai bună clasare (locul 5) pentru România la CE masculin de baschet

1957: Costescu, A. Borbelly, Mihai Nedef, Folbert, Răducanu, A. Beretchi, Niculescu, Fodor, Erdogh, Novacek, Nagy, A. Koukouch. Antrenor: Alexandru Popescu

1967: Cernea, Novac, Nosievici, Savu, Iecheli, Albu, Barău, Bîrsan, Popescu, Tărău, Diaconescu, Demian, Antrenor: Alexandru Popescu

romaniaMBurlacu02

Lotul României pentru EuroBasket 2017
Vlad Moldoveanu (29 de ani / 206 cm / Demir Insaat Buyukcekmece Basket) – Power Forward

Andrei Mandache (29 de ani / 187 cm / CSM Oradea) – Shooting Guard

Alexandru Olah (23 de ani / 212 cm / ”U” Mobitelco BT Cluj) – Center

Emanuel Câțe (20 de ani / 207 cm / CB Sevilla) – Center

Rolland Torok (26 de ani / 203 cm / ”U” Mobitelco BT Cluj) – Power Forward

Cătălin Baciu (28 de ani / 214 cm / Steaua CSM Eximbank) – Center

Nandor-Levente Kuti (20 de ani / 196 cm / ”U” Mobitelco BT Cluj) – Small Forward

Bogdan Nicolescu (20 de ani / 199 cm / CSM Oradea) – Small Forward

Titus Nicoară (29 de ani / 204 cm / BCM U Pitești) – Power Forward

Radu Paliciuc (28 de ani / 200 cm / CSU Atlassib Sibiu) – Small Forward

Cătălin Petrişor (25 de ani / 184 cm / CSM Oradea) – Point Guard

Octavian Popa-Calotă (32 de ai / 189 cm / BC Timișoara) – Point Guard

Medie de înălțime: 198 cm
Medie de vârstă: 26 de ani

Staff-ul tehnic
Marcel Ţenter – antrenor principal
Milorad Perovic – antrenor secund
Constantin Ioan – antrenor coordonator
Claudiu Fometescu – antrenor federal
Scott Simpson – consultant in strategie si analiza
Marko Stojanovic – preparator fizic
Radu Cheregi – scouter
Razvan Melinte – doctor
Adrian Resteman – kinetoterapeut
Nicolae Niță – fizioterapeut
Marius Toma – team manager
Traian Racu – ofiter de presa

Turneu final
Faza preliminară

Grupa A
Helsinki (Finlanda)
Polonia
Grecia
Franța
Finlanda
Islanda
Slovenia

Etapa 1 (joi, 31 august)
Slovenia – Polonia 90-81
Islanda – Grecia 61-90
Franța – Finlanda 84-86

Etapa a 2-a (sâmbătă, 2 septembrie)
Ora 13.45: Polonia – Islanda
Ora 16.30: Grecia – Franța
Ora 20.00: Finlanda – Slovenia

Grupa B
Tel Aviv (Israel)
Ucraina
Israel
Lituania
Georgia
Italia
Germania

Etapa 1 (joi, 31 august)
Germania – Ucraina 75-63
Lituania – Georgia 77-79
Italia – Israel 69-48

Etapa a 2-a (sâmbătă, 2 septembrie)
Ora 15.45: Georgia – Germania
Ora 18.30: Ucraina – Italia
Ora 21.30: Israel – Lituania

Grupa C
Cluj (ROMÂNIA)
Croația
Cehia
Spania
Muntenegru
ROMÂNIA
Ungaria

Etapa 1 (vineri, 1 septembrie)
ora 15.00: Ungaria – Croaţia
ora 17.45: Spania – Muntenegru
ora 20.30: ROMÂNIA – Cehia

Etapa a 2-a (sâmbătă, 2 septembrie)
ora 15.00: Muntenegru – Ungaria
ora 17.45: Cehia – Spania
ora 20.30: Croaţia – ROMÂNIA

Etapa a 3-a (luni, 4 septembrie)
ora 15.00: Ungaria – Cehia
ora 17.45: Muntenegru – Croaţia
ora 20.30: Spania – ROMÂNIA

Etapa a 4-a (marţi, 5 septembrie)
ora 15.00: Cehia – Muntenegru
ora 17.45: Croaţia – Spania
ora 20.30: ROMÂNIA – Ungaria

Etapa a 5-a (joi, 7 septembrie)
ora 14.30: Cehia – Croaţia
ora 17.15: Ungaria – Spania
ora 20.45: Muntenegru – ROMÂNIA

Toate meciurile vor fi transmise, în direct, la TVR şi TVR HD

Grupa D
Istanbul (Turcia)
Marea Britanie
Rusia
Serbia
Letonia
Turcia
Belgia

Etapa 1 (vineri, 1 septembrie)
ora 14.15: Belgia – Marea Britanice
ora 17.00: Serbia – Letonia
ora 20.00: Turcia – Rusia

Primele 4 clasate în fiecare grupă se califică în faza eliminatorie (se vor disputa optimi de finală, sferturi de finală, semifinale, finale și meciuri de clasament). Aceasta se va desfășura, integral, la Istanbul

Punctaj acordat:
2 puncte – victorie
1 punct – eșec
0 puncte – în cazul unui forfait (o formație nu poate alinia 5 jucători la startul unui meci)

Criteriile FIBA de departajare a echipelor aflate la egalitate de puncte la finalul unei grupe:
1. rezultatul din meciurile directe
2. diferența dintre punctele marcate și cele încasate între echipele aflate la egalitate (meciuri directe)
3. diferența dintre punctele marcate și cele primite în toate meciurile jucate în grupă
4. numărul punctelor marcate (să fie mai mare)

 

 

Comments are closed.