Comisia de Disciplină, un alt organ auxiliar al președintelui Federației de Handbal, Alexandru Dedu, și-a făcut ”datoria” și l-a pus la stâlpul infamiei pe unul din cei mai valoroși tehnicieni ai României, Gheorghe Tadici. Și să și traducem – la sesizarea lui Dedu, pentru că s-a auzit la televizor cum Tadici și-a beștelit elevele, Comisia de Disciplină s-a conformat ordinelor venite de sus și l-a suspendat pe antrenorul Zalăului pentru opt etape!
Eu spun că se urmărește scoaterea lui Tadici în afara sistemului, poate chiar retrogradarea echipei sale – acesta este un pumn în gură tehnicianului care știe handbal, cât toți antrenorii români la un loc. Să nu uităm ca argintul lui Tadici, de la Mondialul din Rusia, din 2005, este cel mai strălucitor far din palmaresul mondial al naționalei tricolore. Este adevărat, Tadici este un guraliv, mai ceva ca fostul mare boxer Cassius Marcellus Clay, însă la fel de bazat ca acesta, era un pugilist puternic și neînfricat. Nici Tadici nu se teme și știe multe din tainele handbalului, și mult mai multe din afacerile necurate din sportul cu mingea mică. Este un tehnician influent, iar Dedu știe asta, și încearcă să-l treacă pe linie moartă, să-l discrediteze în fața prietenilor săi din handbal.Este adevăratTadici are un limbaj colorat, toate jucătoarele care au trecut prin mâna lui spun că au trăit clipe de coșmar, că Tadici le-a făcut în toate felurile, dar încheie cu o remarcă, au învățat multe din tainele nescrise ale handbalului! Chiar și fetele care au ajuns la Zalău în această vară îl cunosc foarte bine pe tehnician, îi știu vulgaritatea, dar s-au dus să învețe handbal.
Dacă Tadici a ajuns de nestăpânit, asta este și din cauza celor care i-au acceptat stilul – și mă refer la oficialii Federației, care nu i-au pus în vedere, de-a lungul vremii, la finanțatorii din Zalău, fie primăria, fie Consiliul Județean, care au auzit de reclamațiile din presă, dar n-au reacționat, și chiar la handbalistele însăși, care puteau reclama la Federație și chiar să ceară rezilierea contractului, dacă s-au simțit jignite, dar n-au făcut-o. Tadici, așa cum a fost el, și-a făcut treaba cu profesionalism – da, a-njurat, a drăcuit, dar n-a atentat la pudoarea handbalistelor sale, n-a divorțat de soția cu care avea copii, ca să se însoare cu una din ele, nu le-a ademenit la sex, cum de altfel s-antâmplat de mai multe ori în handbalul românesc, el chiar le-a-nvățat ce să facă pe semicerc ca să ajungă la cele mai galonate echipe din țară și străinătate.
Da, Tadici este un recidivist, dacă ne referim la vocabularul său, dar la fel de recidivist este și în privința performanțelor obținute. Iar dacă ne referim la numărul de handbaliste crescute de el, sau șlefuite ca să ajungă în vârf, atunci ar trebui să-l pedepsim rău de tot… Niciun antrenor din România, mă refer la cei de Ligă Națională, nu și-a pierdut timpul cu tinere junioare, ca să se le dea strălucire, iar noi îl lovim pe acest om, ca și când acum l-am fi auzit pentru prima oară înjurând.
Nu sunt avocatul lui Tadici, mai ales că am avut câteva diferende cu tehnicianul, nu pledez pentru injurii și alte cuvinte grele, însă bine ar fi să ne uităm la gesturile fiecăruia dintre noi – și-mi aduc aminte de celebra fotografie în care Dedu se-mbrățișează chiar fierbinte cu Cristina Vărzaru, în tribune, sau când federalul Stamate își îmbrâncește elevul de la CSM București, mai, mai, să-i zmulgă brațul din umăr. Și sunt multe exemple de dat, dar sincer mi-e jenă să vorbesc despre întâlnirile de taină ale unor federali, la diferite turnee prin țară, ca să nu mai vorbesc despre amantlâcurile impuse unor jucătoare, cu diferite personaje din anturajul echipelor. Până la urmă, este alegerea fiecăruia, dar să nu ne arătăm rușinoși și revoltați la expresiile… mai românești, ale unui antrenor supărat că elevele lui nu respectă indicațiile date!
Gata, am scăpat de Tadici, opt etape la stâlpul infamiei! Mulțumim, domnule președinte Dedu…