Nici n-anceput o nouă ediție din Liga Florilor, că handbalul românesc se confruntă, deja, cu probleme de organizare și de imagine. Noul președinte nu are, încă, bine conturată semnătura de prezidențiabil, dar face, deja, greșeli de semantică, în arbitrajul românesc – propune baremuri de 5-6 ori mai mari, fără să aibă certitudinea că banii în plus le va crește și valoarea foștilor săi colegi, ba chiar îi vor potoli și nu vor mai pretinde nimic în plus, pentru a decide câștigătoarea!
Și cum să ai încredere în astfel de decizii, din moment ce, sub comanda lui Din, și arbitrii, și observatorii au avut sesiuni de întâlniri, în același loc și în aceeași perioadă, pentru a pune la cale colaborarea în noul sezon. Ei spun că totul este normal, că s-au dat examene – da, așa spun și eu, adică se păstrează tradiția de ani și ani de zile, de a șuchiri împreună și cu acte în regulă. Mai mult, cuplurile mai noi au avut ce învăța de la colegii lor mai cu experiență, cum se vor întâlni pe drum, unii cu alții, cum vor deconta ei transport dublu și cazări inexistente, cum vor pune la cale strategia pentru meciul la care merg…
Handbalul nu prea mai este dorit pe sticlă și v-am dat mai sus și o parte din motivele pentru care privitorul nu mai este interesat de Neagu și compania. Sumele pentru care Din negociază sunt nejustificate, nu știu dacă sunt mici sau mari, dar constat că Federația nu știe să-și vândă marfa și nu spune de ce a ajuns la un milion sau 700 de mii, nu există o strategie de negociere, nu există un grup de marketing al Federației, care să vină să impună și altceva pe lângă meciuri – cum ar fi emisiuni pe anumite teme, sau ultimele noutăți, cu cinci minute înainte de fluierul de start, interviuri surpriză, concursuri, sunt multe idei care pot atrage telespectatorul. Din păcate, președintele preferă, ca și predecesorul său, să meargă singur la negocieri, să nu întrebe Consiliul de Administrație ce să ceară și, mai ales, cum să ceară. Și el este un mic dictator, să-mi fie cu iertare că spun asta…
Concluzie – dacă Rapidul bate CSM-ul din București, în chiar prima etapă, specialiștii spun că s-a cam dus campionatul, iar Liga Florilor se va veșteji până la vara viitoare. Așa gândesc și televiziunile, care nu mai găsesc prea multe puncte de atracție în handbalul românesc, ca să-și recupereze banii din transmisii.