Un suporter al lui NAC Breda a murit, în zona de lângă stadion, în urma revoltelor dintre ultrași și poliție. Ambulanța care a venit la suporterul căruia i se făcuse rău, a fost atacată de radicali și a avut probleme să ajungă la locul unde se afla bolnavul. S-a întâmplat la meciul dintre NAC Breda și NEC Nimega – echipa sa din Breda n-a reușit să obțină victoria, care ar fi promovat-o în Eredivisie.
Fanul s-a simțit rău, la plecarea de pe stadion, și a fost chemate serviciile de urgență. Ambulanța, protejată de poliție, a fost atacată de suporterii violenți, care au aruncat cu pietre și artificii în mașină. După tehnicile de resuscitare, de la stadion, a fost transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat. Oficialii clubului din Breda au comentat pe rețelele de socializare că sunt plini de neîncredere, consternare și tristețe, după decesul suporterului lor.

