Da, vorbim de marele fotbalist suedez, născut pe 3 octombrie, 1981, la Malmo, care are origini croato-bosniace. Încă din copilărie, familia lui a emigrat din Iugoslavia în Suedia, dar chiar și-așa părinții săi se luptau din greu cu sărăcia. Zlatan a crescut pe stradă, s-a implicat în diferite scandaluri și lupte între bande rivale, iar la școală a mers doar pentru că acolo primea de mâncare. Cel care avea să devină cela mai valoros fotbalist suedez din toate timpurile a recunoscut că a jefuit magazine, ca să trăiască, iar furtul de biciclete era, deja, un hobby pentru el. Mai întâi a făcut-o ca să se răzbune, pentru că și lui i-a fost furat acest mijloc de transport, după care a-nceput să facă afaceri pe această temă, fura și vindea biciclete de toate felurile.
Dar într-o zi a greșit, pentru că a luat bicicleta cui nu trebuia – juca, deja, fotbal, la echipa de tineret a lui Malmo și, după un antrenament, a văzut că bicicleta cu care venise la club i-a dispărut. Fără să stea pe gânduri, a luat și el alta și a plecat spre casă. Numai că, ulterior, s-a dovedid că furase bicicleta antrenorului secund al echipei sale, Micke Andersson. A scăpat ieftin, pentru că tehnicianul îl observase pe Zlatan și știa cât de talentat este. De altfel, însuși Andersson a contribuit la ridicare acestui talent, în fotbalul mare!
Suedezul este considerat ca fiind unul din cei mai mari atacanți din istorie, fiind comparat, deseori, cu olandezul Marco van Basten. În 2011, pe când juca la Milan, Zlatan era cel mai bine plătit jucător din Italia. A primit de șaseo ori Balonul de Aur al Suediei, fiind singurul fotbalist care este recompensat cu acest premiu mai mult de două ori! În 2009, Ibrahimovici a trecut de la Inter la Barcelona, pentru 69 de milioane de euro, fiind considerat al treilea cel mai scump transfer din istoria fotbalului mondial! Și lista cu premii și trofee continuă…