Echipa de rugby a României se află de astăzi, la Madrid, acolo unde va disputa sâmbătă, 13 februarie, de la ora 17.00 (ora Bucureștiului), meciul cu Spania, din etapa cu numărul 7 a Cupei Europene a Națiunilor. În lotul care a făcut pregătirea partidei a fost inclus și Tudorel Bratu (Dinamo). Jucătorul născut în localitatea ilfoveană Pantelimon n-a putut evolua sâmbăta trecută, la Cluj Napoca, contra Portugaliei (39-14), suferind o întindere la unul dintre antrenamentele de dinaintea disputei. Bratu a fost desemnat de ”Ilfov Sport” cel mai valoros sportiv din județul Ilfov în 2015.
Pe lângă revenirea mijlocașului de grămadă, selecționerul României, Lynn Howells, i-a convocat în premieră pentru acest an pe pe pilierii Silviu Sebastian Suciu și Paul Alexandru Rusu (CSM Știința Baia Mare), pe mijlocașul la grămadă Alexandru Țiglă (CSM București) și centrul de treisferturi Ionuț Balaban de la Centrul Național de Excelență din Bârlad. Aceștia se află pentru prima dată în lotul extins al primei reprezentative. De asemenea, revin la naționala de seniori cei doi jucători de la Colomiers (Franța), căpitanul Mihai Macovei și talonerul Otar Turașvili.
Lotul extins al Romaniei pentru meciul cu Spania:
ÎNAINTARE
Pilieri: Constantin Pristăviță (Știința Baia Mare), Alexandru Țăruș (Timișoara Saracens), Mihai Dico (Știința Baia Mare), Silviu Vasiliu (CSA Steaua București), Silviu Sebastian Suciu (Știința Baia Mare), Paul Alexandru Rusu (Știința Baia Mare)
Taloneri: Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), Florin Bardașu (Știința Baia Mare), Otar Turașvili (Colomiers/Franța)
Linia a II-a: Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), Marius Antonescu (Tarbes/Franța)
Linia a III-a: Mihai Macovei (Colomiers/Franța), Viorel Lucaci (CSA Steaua București), Vlad Nistor (Castres Olympique/Franța), Andrei Gorcioaia (Valence d’Agen/Franța), Răzvan Ilisescu (Graulhet/Franța), Stelian Burcea (Timișoara Saracens)
TREISFERTURI
Mijlocași de grămadă: Alexandru Pălii (CSM Știința Baia Mare), Valentin Calafeteanu (Timișoara Saracens), Tudorel Bratu (Dinamo), Alexandru Țiglă (CSM București)
Mijlocași la deschidere: Jody Rose (Timișoara Saracens), Ovidiu Melniciuc (”U” Cluj)
Centri: Paula Kinikinilau (Timișoara Saracens), Florin Ioniță (CSA Steaua București), Florin Vlaicu (Calvisano/Italia), Ionuț Balaban (CSȘ Bârlad)
Aripi: Adrian Apostol (Știința Baia Mare), Ionuț Botezatu (Știința Baia Mare), Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens), Stephen Shennan (Timișoara Saracens)
Fundași: Cătălin Fercu (Saracens), Sabin Strătilă (CSA Steaua București)