Echipa masculină de rugby în 7 a României a terminat pe locul 2 în circuitul Rugby Europe Men’s Trophy 2017. S-a ratat promovarea în elita continentală, însă, așa cum spunea cineva, o reprezentativă competitivă în acest sport devenit olimpic de anul trecut se construiește greu. Finaliști la turneul de la Ostrava și clasați pe locul 3 la București, Stejarii au mulțumit suporterilor care au înfruntat ploaia, sâmbătă și duminică, la ”Arcul de Triumf”, iar apoi, în drum spre vestiar, au îngenunchiat, în cerc, într-o rugă comună.
Familiar jucătorilor de rugby din emisfera Sudică, îndeosebi celor din insulele Pacificului de Sud, gestul acesta îl observăm tot mai des și pe stadioanele noastre. Fie că sunt de la Timișoara și Baia Mare, fie de la formațiile din București (CSM, Dinamo și Steaua), rugbyștii din Fiji, Samoa și Tonga, deseori și aceia din Noua Zeelandă sau Africa de Sud, obișnuiesc să se roage, împreună. Dincolo de orice adversitate din teren. Se strâng în cerc și îi mulțumesc Celui de Sus. Nu neapărat fiindcă au câștigat un meci – unii sunt victorioși, ceilalți învinși -, ci pentru că au trecut cu bine, întregi (nu spun nevătămați fiindcă trupurile lor poartă urmele contactelor dure din iarbă) de o nouă încercare.
Gestul de a înghenunchia pe terenul străjuit de ”H”-uri l-am văzut, de altfel, și la Jocurile Olimpice de la Rio. În toamna trecută. Atunci, în momentele în care își primeau medaliile de aur, jucătorii din Fiji au înghenunchiat în fața Prințesei Ana de Scoția, fiica Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord. Și au făcut-o, tot jucătorii din celălalt capăt al lumii, și înaintea finalei campionatului Franței, în fața președintelui Emmanuel Macron.
Iar acest gest de a îngenunchia în fața cuiva nu e unul de slăbiciune, de subordonare. Ține tocmai de filosofia unui sport care a promovat și încă mai promovează respectul pentru reguli, pentru ierarhii, pentru colegi și adversari, pentru public. Nu întâmplător, în rugby se folosește, deseori, cuvântul ”umilință” în sensul de a nu fi cu nasul pe sus, de a nu te da mare, de a nu-i pune pe ceilalți în situații jenante, ca să nu spun penibile. Exprimă, de fapt, ideea că nimeni nu-i mai presus de ceilalți. Și că o victorie pe teren, între ”H”-uri, nu se poate obține dacă n-ai respectat atât regulile de joc, cât și pe cele de conduită.
La finalul turneului de rugby în 7 de la București, duminică, spre seară, Stejarii s-au strâns roată, au înghenunchiat și au spus o rugăciune alături de ai lor colegi, Moyake Kuselo (sud-african la origine / Steaua) și Moala Leimoni (originar din Tonga / ”U” Cluj), recent naturalizați. Și au făcut-o fiindcă în rugby primează ideea de echipă. ”Toți pentru unul și unul pentru toți!”.
PS1 – Naționala masculină de rugby în 7 a obținut următoarele rezultate la turneul bucureștean: 17-0 cu Danemarca, 21-0 cu Letonia, 21-0 cu Israel (faza grupelor), 21-0 cu Ucraina (sferturi de finală), 5-19 cu Lituania (semifinală) și 29-0 cu Luxemburg (finala mică). Locul 1, atât la turneele de la Ostrava și de la București, cât și în clasamentul general l-a ocupat Suedia, care a promovat în circuitul de elită.
PS2 – Rugby-ul în 7 este un sport diferit de acela jucat în XV. Cum se practică pe un teren cu aceleași dimensiuni acesta solicită foarte mult jucătorii, iar principala lor calitate fizică este viteza. România a participat la turnee importante de rugby în 7, în anii 90 (Hong Kong Sevens, Air France Sevens Paris), însă la finalul acelui deceniu s-a decis să se renunțe… Ulterior, țări precum Portugalia, Spania, Georgia și Rusia au investit tot mai mult în echipele lor reprezentative de rugby în 7, ele reușind să urce în elita continentală și mondială, depășind astfel România. O decizie înțeleaptă a acestora în condițiile în care acest sport a devenit olimpic de anul trecut.