În discuție sunt noile reglementări pe care ministrul Sportului, Eduard Novak, vrea să le implementeze în sportul românesc. ”Este primul ministru, din ultimii 32 de ani, care vrea să facă ceva pentru sportul din România”, opinează cu entuziasm Meme, fără să se gândească la consecințe.
Da, să mărim ponderea jucătorilor români, la sporturile de echipe, dar numai după o prealabilă judecată, după un termen de grație, în care echipele să-și încheie pe cale amiabilă contractele cu sportivii de peste graniță. Dacă se va întâmpla altfel, echipele sunt pasibile de amenzi mari, de la Federația Europeană sau cea Mondială. Interesați-vă la baschetul de la CSM București, care a plătit mii și mii de euro, în urma neonorării contractelor. Gabi Szabo a desființat echipa de baschet, pur și simplu, și n-a luat în considerare contractele cu zeci de jucători străini.
Dacă Eduard Novak insistă cu aceste impuneri, el poate fi dat în judecată, trebuie să fie implicat într-un proces, pentru că nu poți schimba regulile jocului în timpul jocului însăși. Subiectul ar fi trebuit să fie în dezbatere publică, cluburile să-și spună părereea și să accepte o dată limită, pentru a împlini deciziile Ministerului Sportului. Nu, Novak nu face un bine sportului românesc, ci vrea să-i terfelească numele, din păcate, așa cum a făcut în dese rânduri și Meme Stoica!
Ministrul a fost sportiv de performanță, cum s-ar fi simțit dacă el ar fi știut că la Mondialele Paralimpice trebuie să pedaleze 90 de kilometri, iar la start, organizatorii i-ar fi spus că distanța s-a mărit la 170?