Duelul dintre CS Afumaţi şi Concordia Chiajna a fost unul echilibrat
Meciul dintre gruparea antrenată de Vasile Neagu, neînvinsă în primele patru etape ale noului sezon, şi Concordia Chiajna, şi-a respectat statutul în turul III al Cupei României.
Gazdele au oferit o replică de bun nivel fără a reuşi, până la urmă, surpriza.
Sabin Alexe a marcat primul, în contul gazdelor, după doar trei minute, avantaj stins, rapid, de autogolul lui Vârtej.
Marius Dumitru şi Răzvan Avram au marcat, apoi, în contul ambelor echipe, pentru ca tânărul echipier al Concordiei să semneze, în minutul 72, calificarea echipei sale în turul IV al Cupei României.