În nici trei decenii, sportul românesc a cunoscut o transformare profundă. Aș zice chiar una brutală. În fond, sportul de la noi s-a confruntat cu o tot mai evidentă lipsă de fonduri necesare finanțării activității de performanță. Și aceasta în condițiile în care, pe plan internațional, s-a evidențiat o tot mai mare profesionalizare a acestui domeniu de activitate.

În ceea ce privește forma sa, abia de la o vreme s-a adoptat la noi acea promovare mai agresivă specifică Vestului.

În urmă cu vreo trei decenii, la un moment dat, în presa sportivă de la noi s-a scris despre numele pe care le poartă unele cluburi, îndeosebi acelea din sporturile de echipă. Se pomenea atunci despre Rulmentul, Electroputere, Electroprecizia, Avicola, Cimentul și se sublinia faptul că aceste denumiri nu prezintă niciun fel de atractivitate pentru fani. Îndeosebi pentru copii, pentru tineri. ”Cum să-ți încurajezi favoriții? Mai cu seamă în cazul echipelor feminine… Hai rulmentistele!? Hai cimentiștii!?” Firește că aceste nume erau date de întreprinderile care finanțau respectivele grupări. Și cine dă banul impune, nu-i așa, și numele.

Între timp, însă, o mare parte dintre întreprinderile de la noi ”au fost șterse” de pe hartă. Și o dată cu ele au dispărut și cluburile și asociațiile sportive pe care le administrau. Sportul românesc a intrat, brusc, într-o perioadă în care fondurile necesare performanței s-au diminuat considerabil. Și din acest motiv, în actualul context economic, grupările sportive, federațiile au început să acorde o mai mare atenție imaginii lor. Să fie interesate de promovarea lor prin nume, mascote, obiecte vestimentare.

Primii care au marșat au fost oamenii din rugby. De circa un deceniu, componenții echipei naționale din sportul cu balonul oval sunt cunoscuți drept ”Stejari”. Îmi amintesc că prin anii 90, când am folosit acest apelativ în ”ProSport”, în locul formulei utilizată până atunci, ”naționala frunzei de stejar”, n-a fost nicio problemă. Abia atunci când i-am denumit pe componenții naționalei de juniori ”Stejărei” unii colegi au zâmbit, iar alții chiar m-au ironizat. Între timp, Lucian Lorin a găsit o variantă și pentru jucătoarele de rugby cărora le-a spus ”Ghindele”.

Deloc întâmplător, rugby-ul a fost, așadar, primul sport care a adoptat strategia vestică de promovare a sa. În acest sport, reprezentativele marilor națiuni au adoptat de decenii astfel de denumiri simbolice. Francezii sunt cunoscuți drept ”cocoși”. Englezilor li se spune ”trandafirii”. Scoțienilor, ”ciulinii”. Și deloc întâmplător, prin anii 80, Federația Română de Rugby a adoptat ca simbol, unul care apărea și pe tricoul jucătorilor internaționali, frunza de stejar în locul stemei Republicii Socialiste România. N-a fost deloc simplu în acea perioadă în care naționalismul atinsese cotele cele mai înalte. Vicepreședinte al FRR la acea vreme, Viorel Morariu povestea cum în timpul unui turneu al României în Irlanda, din cauza vremii ploioase, stema RSR pictată pe echipament se decolorase… Devenise practic o pată, un amestec de culori. Iar la întoarcere, invocând acea problemă, s-a obținut acceptul partidului comunist de a se înlocui stema cu frunza de stejar.

Între timp, mai precis în această vară, Federația Română de Handbal a lansat Liga Zimbrilor, denumirea simbolică a Ligii Naționale rezervată echipelor masculine din elita sportului cu mingea mică de la noi. Iar mai apoi, după doar câteva săptămâni, Federația Română de Baschet a anunțat că echipele naționale de seniori vor fi cunoscute de acum înainte și sub numele de ”Acvilele” (aceea feminină), respectiv ”Vulturii” (masculin).

Și la nivelul cluburilor s-a acționat în această direcție. Iar dacă Dinamo a adoptat, oficial, supranumele ”Câinii”, unul uzitat de multă vreme, cei de la CSM București sunt cunoscuți astăzi și drept ”Tigrii” – la început, mulți au strâmbat din nas, întrebându-se ce legătură există între acest mamifer carnivor și Capitala României, dar în timp s-a dovedit că alegerea a fost inspirată (copiii care vin astăzi la meciuri se fotografiază alături de mascota clubului).

Așadar, sportul românesc a demarat un proces de reformă în privința imaginii sale. Rămâne ca acest proces să atingă și fondul său. Și mă refer la așezarea sa pe baze cu adevărat profesioniste, unele care să fie favorizate de o legislație adecvată, îndeosebi de o lege a sponsorizării care să fie atractivă și pentru cluburi, federații și performeri, dar și pentru firmele care ar putea susține financiar sportul românesc.

de Marian Burlacu

mail: marian.burlacu@ilfovsport.ro

Blog: Marian Burlacu