Inaugurat în 1882, Turneul celor 6 Națiuni la rugby este, dacă nu cea mai veche, atunci printre cele mai vechi competiții sportive interțări din câte există. De atunci, doar două echipe, Franța și Italia, s-au alăturat celor din Regatul Unit și Irlanda. Pus sub semnul conservatorismului britanic, Turneul resimte nevoia unor deschideri către alte națiuni europene – se vorbește despre Georgia și România. O deschidere blocată mai degrabă de interese financiare decât de unele sportive. 

La puțin timp după încheierea Rugby World Cup 2015 au fost voci care au redeschis un subiect lansat în anii 70-80. La acea vreme, în contextul în care România învingea Franța, Țara Galilor și Scoția, s-a vorbit despre integrarea naționalei noastre în Turneul celor (pe atunci) 5 Națiuni. Presa franceză și cea insulară au dezbătut chestiunea, iar una dintre problemele cu care se confrunta România, în acea perioadă (nici astăzi lucrurile nu stau altfel…), era legată de orașul în care ar fi urmat să-și dispute meciurile – în februarie, atunci când se desfășurau primele etape, vremea la noi era neprielnică…

Anii au trecut, iar în 2000, Italia, o formație căreia naționala noastră îi administra cea mai dură înfrângere de până atunci, în 1977 (69-0), a fost acceptată în ceea ce a devenit astfel Six Nations (Turneul celor 6 Națiuni). Competiția a rămas, de atunci, la fel de închisă. Fiindcă deși are rang de campionat european, ea reunește doar șase națiuni, an de an. Fără să dea dreptul formațiilor din alte grupe valorice să promoveze sau măcar să dispute un baraj de accedere în elită. Altfel spus, în rugby există – și nu de ieri, de azi – Europa cu mai multe viteze…

Principalul obstacol în calea deschiderii Turneului rămâne de ordin economic (financiar). Cele 6 națiuni mari adună, prin disputarea meciurilor din cadrul competiției, prin imaginea lor, din drepturile TV o sumă de bani. Pe care nu vor să o împartă cu nimeni altcineva. Ceea ce nu este, desigur, de condamnat. Rugby-ul a devenit profesionist în 1995, iar de atunci, dincolo de obiectivele sportive, au trecut în prim-plan cele financiare.

Fără să dezbat întreaga problemă în câteva rânduri, voi spune doar că există o posibilă rezolvare a ei. Și anume prin trecerea la un turneu cu opt națiuni, de pildă, în două faze. În prima, cele opt ar fi distribuite în câte două grupe a câte patru formații, care ar juca în sistem ”fiecare cu fiecare”, câte un meci (un an pe teren propriu, în celălalt în deplasare – nu se joacă nici acum ”tur și retur”). Iar în cea de-a doua fază, primele două din grupe, respectiv ultimele două ar disputa semifinale, iar apoi meciuri de clasament. Ar rezulta câte cinci partide pentru fiecare echipă (cîte sunt și acum, în formatul cu șase națiuni – n-ar exista, așadar, problema aglomerării calendarului). Iar la final, ultimele două clasate fie ar retrograda direct în Cupa Europeană a Națiunilor (Rugby Europe Championship), fie ar da ”baraj” cu primele două clasate din CEN (REC):

Această formulă de competiție europeană (cu o primă fază, pe grupe, și o alta eliminatorie) este întâlnită în majoritatea sporturilor de echipă cu mingea. Nici la fotbal, nici la handbal, de pildă, nu se joacă în sistem ”fiecare cu fiecare” la CE. Ba mai mult, în majoritatea sporturilor cu mingea numărul echipelor participante la turneele finale a tot crescut. Tocmai în ideea de a nu favoriza națiunile mari.

Cum este un sport al solidarității, rugby-ul nu poate accepta, așadar, pentru mult timp de acum înainte această împărțire a Europei pe criteriul vitezei (de dezvoltare a națiunilor sale). Fiindcă această atitudine ar contrazice chiar eforturile pe care forul mondial, World Rugby, le face pentru a sprijini, inclusiv financiar, federațiile mai mici.

În ceea ce ne privește, nu trebuie să așteptăm deschiderea Six Nations către națiunile din CEN (REC), ci trebuie să rezolvăm cât mai grabnic problemele pe care le-ar ridica o posibilă integrare a României în această competiție. Cum în Turneu există ”Regula capitalelor” (meciurile se dispută doar în capitalele națiunilor participante), trebuie să găsim soluții pentru ridicarea unui stadion capabil să găzduiască partidele Stejarilor – pe ”Arena Națională” nu se pot disputa întâlniri de rugby… Apoi, va fi o problemă de audiență, fiindcă în Six Nations se joacă mai mereu cu ”casa închisă”. Și, firește, nu trebuie uitată problema reprezentării demne în competiție.

Așadar, după mine, ”Europa cu mai multe viteze” a existat și încă există în rugby. Și probabil că va mai exista. Depinde de fiecare națiune în ce ”treaptă de viteză” dorește să fie. Și depinde de națiunile majore, în principal, ca între diferitele grupe valorice să nu coboare ”cortine de fier”.

Foto: Marian Burlacu