Într-o zi aflată la hotarul dintre vară și toamnă, pe un soare încă arzător, l-am întâlnit pe Ștefan Popescu la marginea satului Bălăceanca, în comuna Cernica. ”Treceți de școală. E o casă în construcție și dincolo de ea suntem noi. Puteți ajunge și cu mașina”, ne-a dat câteva repere antrenorul de rugby.
Școala am găsit-o ușor. Casa în construcție, de asemenea. Doar terenul de joacă l-am reperat ceva mai greu. Am auzit însă câteva glasuri de copii și ne-am îndreptat într-acolo. Am luat-o pe jos, pe cărarea prăfuită, printre ciulinii care au adus o faimă tristă Bărăganului de altădată, dar care în rugby au o semnificație specială, ei fiind simbolul echipei Scoției.

Teren cu nisip, amenajat într-un timp record

La capătul aleii, în vale, descoperim terenul de joacă al copiilor din Bălăceanca. Și nu orice fel de joacă dacă ne gândim că balonul este oval, iar atunci când îl lovești cu piciorul străbate aerul după traiectorii ciudate.
Ștefan Popescu, sau nea Fane, cum îl știu mai toți oamenii Micii Ovalii, se află în mijlocul puștilor. Să tot fie 10 fete și vreo 15 băieți, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani. Antrenorul le explică schema, iar apoi dă comanda. Și copiii se conformează, alergând cu balonul pe nisipul care acoperă suprafața dreptunghiulară. O fac cu bucurie, din plăcere.
Antrenorul mai schimbă câteva vorbe cu noi, la marginea terenului despre care ne spune că l-a amenajat într-un timp record – ”au adus nisipul cu basculantele de nu știa lumea ce e cu el pe câmp!” -, iar din când în cânt intervine pentru a corecta un gest, pentru a da un sfat micuților. ”Nu mai alerga singur cu mingea! Dă pasă! Mariane, ce ți-am spus mai devreme?”.

Alin Petrache, Petre Mitu, Ionuț Tofan i-au fost elevi

La cei 68 de ani pe care i-a împlinit nu cu mult timp în urmă, nea Fane ar putea sta liniștit acasă. Nu poate însă să o facă. Nu are astâmpăr. A descoperit rugby-ul la mijlocul secolului trecut, iar de atunci i-a rămas credincios. A jucat la Dinamo. A plecat apoi la Constanța, în timpul stagiului militar. ”Farul tocmai promovase în prima divizie. Au vrut să mă oprească acolo. ”Era prim-secretar Vasile Vâlcu. El sprijinea echipa de rugby. A vrut să mă adopte, însă tata n-a fost de acord. Eu m-am întors în București, la Gloria”, ne povestește nea Fane.
Ca antrenor, a lucrat îndeosebi cu copiii și juniorii. A început la Triumf București, prin 1990. Nu știe exact câți i-au trecut prin mână. ”Să tot fie vreo două-trei mii… Cine să mai știe!? Că nu i-am numărat”. Știe însă că vreo 50 dintre cei care i-au fost elevi se află acum în Franța. ”Unii mai joacă, alții s-au lăsat”, ne spune antrenorul care a lucrat cu numeroși jucători cunoscuți – printre ei s-au aflat Alin Petrache, actualul președinte al Federației Române de Rugby, Petre Mitu și Ionuț Tofan, perechea de mijlocași ai naționalei de acum un deceniu.

Fane Popescu spune că satul rămâne un izvor de talente

Plecat de la Triumf, Fane Popescu a înființat o nouă echipă la Ciorogârla, în 2002. Nu o echipă obișnuită, ci una de fete, la liceul ”Pamfil Șeicaru”. A reușit să-i convingă pe ceilalți profesori, dar și pe unii părinți că rugby-ul nu este un sport violent și că, din contră, el promovează anumite principii care-ți sunt de folos și-n viața de fiecare zi. ”La Ciorogârla, până atunci se juca numai fotbal, pe malul gârlei. S-au mai speriat părinții, la început, când mai veneau fetele cu o julitură acasă, dar mai apoi s-au obișnuit. Am făcut echipă de fete pentru că ele sunt mai arțăgoase, mai ambițioase, chiar mai rele. Sunt în stare să se mănânce pe teren, dar după meci, când ies de pe gazon, redevin prietene”, ne spune nea Fane, care este convins că satul românesc rămâne un izvor de talente, o sursă prea puțin valorificată de sportul de la noi.
La Ciorogârla, Fane Popescu a lăsat în urma lui un teren de rugby, însă echipa s-a desființat. A făcut însă alte două la Cernica, unde se bucură de sprijinul primarului Gelu Apostol – în comuna ilfoveană s-a ridicat și o sală de sport, la liceu, și se vorbește despre un teren gazonat de rugby.

Zinicăi nu-i este teamă să-și înfrunte colegii băieți

Căpitan al echipei de fete, Zinica Olariu nu știa foarte multe despre rugby până în urmă cu un an. ”Eram la școală, aici, în Bălăceanca. A venit domnul antrenor Popescu și ne-a întrebat cine vrea să vină la rugby. Mie îmi place sportul. Am mai făcut și handbal, tot aici, la școală așa că m-am dus la antrenament. Eu am mai făcut și handbal”.
Elevă în clasa a VII-a, ea spune că se înțelege foarte bine cu ale sale colege, nouă în total. Nu se teme să joace alături de ele împotriva unor echipe de băieți. A mai făcut-o și la turnee. O face și la antrenamente, când nu de puține ori se află față-n-față cu ai ei colegi din Cernica.

Fost fotbalist, adoră karatele și științele naturii

Omologul Zinicăi din echipa de băieți, Marian Ștefan are un trecut sportiv mult mai îndelungat. La cei 15 ani ai săi, el făcut fotbal la Școala Sportivă numărul 2 din București. Pe când era în clasa a VIII-a, a auzit de rugby tot la școală. Ce l-a atras? ”E un sport frumos, pentru bărbați, dar și pentru fete”.
Marian nu se teme de accidentări deși știe că mai apar și contacte tari cu jucătorii adverși. El e convins că prin antrenamente riscul este mai mic. Participant și la turneul organizat recent, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, căpitanul echipei de băieți Progresul Cernica spune că astfel de competiții sunt binevenite fiindcă ele îi ajută să câștige experiență jucând împotriva celor mai bune formații din București și din țară. În afară de rugby, lui Marian Ștefan îi place să practice și karate, iar materia școlară preferată sunt științele naturii.

Manager al primei naționalei feminine de rugby în 7
La sfârșitul lui mai, în 2006, naționala feminină de rugby a României a participat la prima competiție oficială importantă din istoria ei, Campionatul European în 7. Pregătită de Eusebiu Popa și Neculai Tarcan, avându-l pe Ștefan Popescu manager, ”stejărițele” au reușit atunci să promoveze în elită, câștigând divizia secundă. A fost într-adevăr un succes important, mai ales că naționala feminină de rugby în 7 fusese înființată, oficial, în februarie 2006. Din acea echipă au făcut parte și Adriana Cătălina Luca, Paula Elena Constantin și Cătălina Denisa Costea, jucătoarele lui Fane Popescu de la clubul ”Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla.
Și-a dus juniorii în cantonament la Mănăstirea Izbuc!
Ștefan Popescu este cunoscut pentru metodele sale de antrenament și prin rezultate, dar continuă să uimească lumea rugby-ului nostru. În mai trecut, el i-a dus pe juniorii sub 18 ani de la Metrorex în cantonament la Mănăstirea Izbuc din județul Bihor. Acolo, jucătorii s-au antrenat de două-trei ori pe zi, dar i-au și ajutat pe cei 20 de călugări la tot felul de activități – au cărat lemne de foc, au plantat flori. N-au uitat nici de rugăciuni. Fane Popescu nu este la prima acțiune de acest fel, ci la a patra. Ceea ce nu este surprinzător pentru rugby, sport al cărui inventator, Williams Webb Ellis, a fost pastor. În plus, fiul lui nea Fane este preot, așa că lucrurile se leagă cât se poate de bine.

de Marian Burlacu

mail: marian.burlacu@ilfovsport.ro
Blog: Marian Burlacu

Articol scris de Marian Burlacu în numărul 5 al revistei IlfovSport.