Omul care a făcut parte din echipele care au obținut ultimele victorii ale României în Franța, Țara Galilor și Italia, la sfârșitul anilor 80, iar apoi cu Scoția, la București, s-a emoționat în momentul în care le-a spus copiilor să se țină de rugby fiindcă acest sport modelează caractere.

Născut în Corbeanca, stabilit acum tot în Ilfov, în Snagov, Gheorghe Ion le-a transmis

acestora că vor reuși dacă se vor

ține de treabă și vor fi disciplinați. Sunt mulți cei care cred că rugbyștii, oameni cu gabarit impresionant, câliți în luptele duse pe înaintare, sunt precum stâncile. Adică de nezdruncinat. Și probabil că așa și este dacă vorbim numai din punct de vedere fizic. Paradoxal, însă, mulți dintre acești oameni în aparență duri sunt mai sensibili decât te-ai aștepta.

Cunoscut sub supranumele ”Tarzan”, Gheorghe Ion și-a câștigat în anii 80-90 un renume pe plan internațional.Selecționat în 38 de meciuri-test, participant la alte partide pe care ”stejarii” le-au disputat în acele vremuri, în turneele efectuate în țările majore ale rugby-ului, talonerul dinamovist a demonstrat că românii excelează pe acest post – înaintea sa, tricoul cu numărul 2 fusese purtat de Mircea ”Dodo” Muntean și Mircea Ortelecan.
Cu toate că nu mai este implicat în mod direct în rugby-ul românesc, fiind angajat acum al Ministerului de Interne, Gheorghe Ion nu poate rămâne departe de sportul care l-a consacrat, fiind mereu prezent în tribună, la meciurile echipei României și ale selecționatei Bucureștiului. De asemenea, a rămas cu inima lângă clubul la care a activat și la care a cunoscut atâtea bucurii. Deloc întâmplător, așadar, că atunci când Laurențiu Anton l-a invitat să se întâlnească cu micuții rugbyști de la Dinamo, ”Tarzan” a acceptat imediat. Și nu a venit singur, ci însoțit de fiul său, Adrian, cel care a jucat pentru gruparea alb-roșie în ultimii ani.

Căciuli în alb și roșu pentru copii

Invitat să le spună câteva cuvinte copiilor, Gheorghe Ion s-a emoționat vizibil. Și în timp ce îi povățuia pe micuți să se țină de acest sport fiindcă va face oameni de nădejde din ei, vocea lui a devenit tremurând. ”Tarzan” s-a oprit și le-a spus: ”Poate o să vi se pară aiurea ca un om atât de mare să plângă… Am fost considerat un dur pe teren (n.a. – dur în sensul că era de netrecut), iar acum plâng în fața unor copii… Mi-aduc aminte acum de tinerețea mea, de acele vremuri frumoase. Am fost și eu ca voi”, le-a spus micuților rugbyști colosul dinamovist. ”Vă doresc succes! Și să nu uitați niciodată că fără muncă și fără disciplină nu veți putea reuși în rugby. Numai așa se răzbește în viață, dar și în sport”.
Apoi, ”Tarzan”, alături de fiul său, Adrian, și de Antonio Laurențiu, le-a oferit actualilor componenți ai echipei de copii de la Dinamo canadiane și căciuli cu însemnele grupării bucureștene, firește în culorile tradiționale, alb și roșu. El le-a acordat autografe acestora, a vorbit și s-a fotografiat alături de ei. Spre bucuria celor care, peste ani, vor apăra culorile lui Dinamo și, de ce nu, ale echipelor României.

”Nimeni nu se fofila pe vremea mea!”Rugat să explice de ce naționala reușea să se bată de la egal la egal cu marile forțe ale Europei în urmă cu trei decenii, și chiar să le și învingă, Gheorghe Ion a subliniat, în primul rând, că la noi campionatul era unul disputat, cu echipe puternice. Erau jucători de mare calitate, care își dădeau viața pe teren. Antrenamentele erau foarte dure. Nu se fofila nimeni. Stăteai pe margine doar dacă aveai o mână sau un picior rupt. Totul se făcea din suflet pe atunci. Datorită pregătirii am avut rezultate deosebite. Generația până în 1985, care avea nume mari, Paraschiv, Dărăban, Stoica Enciu, Murariu, Muntean, Ortelecan, și generația din care am făcut parte și eu, Leonte, Neaga, Lungu, cea din 1986. Se făcea pe atunci un lot de 50-60 de jucători. Era o mare concurență. Câte șase-șapte pe post. Se făceau meciuri de trial. Nimeni nu era titular dinainte. Vezi că Tarzan ăsta trebuie să joace! Nu. Juca doar cine era mai bun. Nu se făceau improvizații. Ăsta din linia a doua să joace în a treia”.

”Tarzan” senior a subliniat și rolul pe care l-au avut antrenorii noștri în obținerea acelor succese. ”Noi am avut mulți de mare valoare. În anii 90, de pildă, a venit Peter Ianusevici, cel care s-a întors recent din Germania, după două decenii în care a activat la federația de acolo. Bine, poate că în ultimii ani s-a schimbat mult și jocul”.

”Cei mai buni rugbyști au fost de la țară”

Gheorghe Ion a pășit în lumea rugby-ului prin 1976. Născut în Corbeanca, în județul Ilfov, venise în București. ”Făceam liceul de aviație, în Băneasa. Acolo erau mai mulți băieți, mai mari decât mine, care făceau rugby. La clubul sportiv școlar. Căci stăteau la internat, acolo. Erau de la țară. Însă ăștia erau adevărații, cei crescuți cu pâine și cu ceapă, nu cu marmeladă. Cei mai mari jucători de rugby pe care i-a avut România au fost de la țară. În special înaintași. Am mers la Tineretului, la clubul sportiv școlar, un furnizor de talente. Mulți au plecat de acolo. Dărăban, Muntean, Luluș, mulți alții. Îmi cer scuze că nu am cum să-i amintesc pe toți. Ion Constantin, cel supranumit de britanici Penalty King. Era pe atunci o rivalitate între clubul sportiv școlar și școala sportivă. Ne despărțea o potecă la teren. De acolo au plecat Paraschiv, Dumitru Alexandru”, și-a amintit internaționalul.

Începutul n-a fost deloc simplu. Chiar la primul antrenament, Gheorghe Ion a ieșit cu capul spart…N-a renunțat. Ba din contră, s-a ambiționat și mai mult. ”Nu aveam cine stie ce fizic. Eram mai mic. Aveam 1,73 și vreo 72 de kilograme. N-aveam viteză. Așa că m-au băgat pilier. Prin muncă, dăruire, am ajuns la lotul național de juniori. Apoi la cel de tineret. M-a luat Dinamo. După juniorat, mă lăsasem. Mergeam la țară, la mine, și în autogară m-am întâlnit cu Caragea. M-a întrebat ce fac și i-am spus că m-am lăsat. Când a auzit, mi-a spus să vin la Dinamo. El juca la seniori. M-am dus, m-a prezentat la nea Țuțu (n.a. – antrenorul Ion Țuțuianu) și la 20 de ani am fost titular. Până la 35. Și în ce echipă! Treisprezece jucători erau la națională”, a concluzionat Tarzan.

Adrian Ion a urmat exemplul tatălui
Așa cum se obișnuiește în rugby, și nu numai în cel de la noi, fiul lui Gheorghe Ion, Adrian, a ales să facă același sport. Legitimat la Dinamo anual acesta, el poartă pe umeri faima acestuia, moștenind și porecla tatălui său – i se spune Tarzan. ”Am început la o vârstă fragedă. La opt ani. Tata m-a întrebat dacă vreau să merg la rugby. M-a încântat. Mi-a spus că voi pleca la Disneyland. Am început cu domnul profesor Nicolae Manolache. Mă uitam la meciurile în care juca tata”. Promovat la națională, component al selecționatei Bucureștiului, Adrian Ion știe că nu-i va fi ușor să-și egaleze tatăl. ”Îmi place acest sport. Aș vrea să ajung la performanțele tatălui meu. E greu să-l depășesc. Nu știu dacă vom mai putea obține rezultatele generației sale. Măcar să ne apropiem de ele”.

”Tarzan îmi este drag mie. Am crescut pe lângă el, ca rugbyst. Știu că la Cupa Mondială din 1991 s-a spus despre Gheorghe Ion că ar putea juca în marea echipă a Noii Zeelande”
Antonio Laurențiu Dumitru, fost jucător de rugby la Dinamo

”Eu eram specialist la jocul la parter. Săpam după balon pentru ca adversarii să-l elibereze. De aceea m-am și ales cu găuri și lovituri la cap”
Gheorghe Ion, fost internațional de rugby

de Marian Burlacu mail: marian.burlacu@ilfovsport.ro Blog: Marian Burlacu Articol scris de Marian Burlacu în numărul 8 al revistei IlfovSport.