România a învins în Belgia, Vlaicu la meciul 100

sâm, 11 martie 2017

Echipa de rugby a României s-a impus cu 33-17 (14-0), la Bruxelles, în fața Belgiei, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 4 din ediția 2017/2018 a Cupei Europene a Națiunilor (Rugby Europe Championship). Grație acestui succes Stejarii au urcat pe primul loc în clasament, însă ei pot fi depășiți de georgieni, care primesc vizita Rusiei, mâine. Disputele din CEN (REC) contează și ca preliminarii ale Cupei Mondiale ce va avea loc în 2019, în Japonia.

Găzduită de stadionul ”Roi Baudoin” din Bruxelles, disputa a fost controlată tactic de echipa noastră pentru care au marcat Cobden (două încercări), Van Heerden (1 eseu), Vlaicu (1 eseu) și 4 transformări – a 5-a încercare a fost una colectivă, cu grămada. Pentru Belgia au înscris Reynaert 1e, De Clercq 1e, Williams 2t, 1lp. Este de remarcat că Jack Cobden și-a făcut un strălucit debut în echipa României, dar și că Vlaicu a disputat meciul cu numărul 100 pentru naționala de seniori – el l-a depășit pe Cristian Petre (92), antrenorul său de la Steaua. Grație eseurilor marcate (5) naționala a obținut și punctul bonus ofensiv.

Antrenorul Lynn Howells a folosit următorul XV de start în meciul de la Bruxelles: 15. Cătălin Fercu (Timișoara Saracens) – 14. Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens), 13. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 12. Sione Fakaosilea (Știința Baia Mare), 11. Jack Cobden (CSM București) – (md) 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), (mg) 9. Valentin Calafeteanu (CSM București) – 7. Mihai Macovei (cpt / Colomiers), 8. Andrei Gorcioaia (Massy), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua) – ), 5. Marius Antonescu (Tarbes), 4. Johan Van Heerden (Știința Baia Mare) – 3. Alexandru Țăruș (Beziers), 2. Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 1. Ionel Badiu (Carcassonne).

Pe banca rezervelor s-au aflat următorii jucători: 16. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 17. Constantin Pristăviță (Știința Baia Mare), 18. Alexandru Gordas (CSA Steaua), 19. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 20. Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Jody Rose (Timișoara Saracens), 23. Stephen Shennan (Timișoara Saracens).

Cupa Europeană a Națiunilor / Rugby Europe Championship

Meciurile disputate în ediția 2017/2018

Germania – ROMÂNIA 41-38
Belgia – Georgia 6-31
Spania – Rusia 16-6
ROMÂNIA – Spania 13-3
Belgia – Rusia 18-25
Georgia – Germania 50-6
Spania – Georgia 10-20
Rusia – ROMÂNIA 10-30
Germania – Belgia 34-29
Germania – Spania 15-32
Belgia – ROMÂNIA 17-33

Clasament la zi
1. ROMÂNIA 15 puncte (4 meciuri)
2. Georgia 14 puncte (3 meciuri)
3. Spania 8 puncte (4 meciuri)
4. Germania 8 puncte (4 meciuri)
5. Rusia 4 puncte (3 meciuri)
6. Belgia 2 puncte (4 meciuri)

Meciurile următoare
Etapa a 5-a
Duminică, 12 martie
Georgia – Rusia
Etapa a 6-a
Sâmbătă, 18 martie
Spania – Belgia
Duminică, 19 martie
ROMÂNIA – Georgia
Rusia – Germania

Florin Vlaicu / Foto: Marian Burlacu

Comments are closed.