Succesul (8-7) obținut de echipa de rugby a României, ieri, la București, în fața Georgiei, n-a adus modificări în ceea ce privește pozițiile ocupate de cele două rivale în ierarhia mondială. Stejarii și Lelos rămân pe locurile 16, respectiv 12, dar diferența de punctaj dintre ei s-a redus cu peste două puncte. Lider mondial se menține Noua Zeelandă, urmată de Anglia și de Australia.
Față de clasamentul World Rugby de săptămâna trecută, în Top 20 s-a produs o singură modificare. Victorioasă (20-18) după prelungiri care au durat circa 20 de minute, echipa Franței a făcut schimb de locuri cu învinsa sa, Țara Galilor. ”Cocoșii” sunt acum pe 6, în timp ce ”penele de struț” au coborât pe 8.
România se menține pe locul 16, cu 70,15 puncte, în timp ce Georgia este pe 12, cu 72,92p. În 13 martie ac, diferența dintre cele două națiuni era mai mare cu peste două puncte (68,93p / 74,14p) – Stejarii au câștigat 1,22p, tot atât cât au pierdut Lelos.
Iată cum arată clasamentul World Rugby la zi
1. (1) NOUA ZEELANDĂ 94,78
2. (2) Anglia 89,53
3. (3) Australia 86,35
4. (4) Irlanda 84,66
5. (5) Scoția 82,18
6. (8) Franța 82,00
7. (7) Africa de Sud 81,79
8. (6) Țara Galilor 81,36
9. (9) Argentina 79,91
10. (10) Fiji 76,46
11. (11) Japonia 74,22
12. (12) Georgia 72,92
13. (13) Tonga 71,94
14. (14) Samoa 71,25
15. (15) Italia 71,17
16. (16) ROMÂNIA 70,15
17. (17) SUA 66,79
18. (18) Spania 63,05
19. (19) Namibia 62,78
20. (20) Rusia 62,40