În urmă cu câteva zile, Bernard Lapasset, președintele World Rugby, a declarat că Turneul celor 6 Națiuni trebuie să se deschidă către Georgia, Rusia și România. Prin trecerea la un sistem retrogradare – promovare. Clasată pe ultimul loc în ediția 2016 a Six Nations, Italia a reacționat. Președintele FIR, Alfredo Gavazzi, a folosit un ton dur, socotind că Lapasset, care este și seful Comitetului de Candidatură a Parisului la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024, caută astfel să obțină voturile țărilor din Europa de Est. Căpitan al Italiei la Cupa Mondială de anul trecut, Sergio Parisse consideră că nici Franța, nici Irlanda n-ar accepta să retrogradeze în CEN.

Într-un interviu acordat cotidianului francez ”Le Figaro”, Bernard Lapasset a vorbit despre perspectivele echipelor din a doua grupă valorică: ”Fiji, Samoa, Tonga… Cultura lor, cea a jocului de rugby, este extraordinară, însă când le privești din punct de vedere al profesionismului ele nu au, din nefericire, prea mare sprijin economic. Au puțini bani. Jucătorii lor pleacă în Europa pentru a-și câștiga o viață mai bună. Iar regulile internaționale nu împiedică această circulație. Ceea ce a produs o frustrare pentru ele, dar și la noi fiindcă ei iau locul jucătorilor francezi. Se încearcă depășirea acestei situații finanțând pregătirea lor, sprijinirea tehnică, deplasările lor. Însă nu se poate face mai mult… Apoi avem țările europene din Tiers Two, cum sunt Georgia, Rusia, România… Iar eu o spun categoric. Trebuie schimbat formatul Turneului celor 6 Națiuni. Dacă vrea să mearga înainte, această competiție trebuie să se deschidă. Cu un sistem promovare – retrogradare. Fie direct, fie printr-un meci de baraj. Trebuie găsită repede o viziune, o speranță pentru aceste echipe”.

Poziția francezului nu este surprinzătoare, țara lui sprijinind în timp rugby-ul din România, dar și pe acela din fosta Uniune Sovietică. Așa cum s-a întâmplat și în fotbal, acolo unde, la începutul secolului trecut, a fost principala susținătoare a fondării unui for mondial, iar apoi a unei competiții internaționale majore (Campionatul Mondial, care a apărut în 1930), una de la care britanicii au absentat până în 1950, Franța a urmărit să facă același lucru și în sportul cu balonul oval. Excluderea ”cocoșilor” din Turneul celor 5 Națiuni, decisă de vorbitorii de limbă engleză, în 1931, a condus la apariția Federației Internaționale de Rugby Amator (FIRA), doi ani mai târziu – fondatoare au fost federațiile din Franța, România, Germania, Belgia, Spania, Italia, Portugalia, Suedia și Catalunia. În 1935, FIRA a organizat prima ediție a Campionatului European. Firește că la această competiție n-au participat națiunile din Insulele Britanice și Irlanda, ea fiind una care încerca să concureze Turneul redevenit al celor 4 Națiuni prin excluderea Franței.

Cu toate că echipa sa de rugby a fost reprimită în Five Nations după război, federația de la Paris a continuat să susțină și FIRA. Campionatul European s-a dezvoltat, numeric mai ales (au participat tot mai multe reprezentative naționale), în timp, trecându-se la un sistem pe divizii valorice, cu promovare – retrogradare. Iar România s-a dovedit pânaă prin 1990 un adversar de temut pentru ”cocoși”. Cu toate acestea, deși în FIRA au fost atrase și federații de pe alte continente (Argentina, Tunisia, Maroc sunt trei dintre ele), în ultimul deceniu al secolului trecut forul cu sediul la Paris a început negocierile cu cel în care dominatori erau vorbitorii de limbă engleză, International Rugby-Football Board (IRFB). Si cum rugby-ul nu putea reveni la Jocurile Olimpice în condițiile în care existau două federații internaționale (IRFB și FIRA), la începutul acestui mileniu s-a ajuns la un acord. În sensul că FIRA s-a transformat în asociație europeană.

Interesant este și că un alt moment important din istoria sportului cu balonul oval s-a produs atunci când la șefia International Rugby Football Board a ajuns pentru prima dată un francez. În 1987, după multe discuții și negocieri, a avut loc prima ediție a Cupei Mondiale. Iar președinte al IRB, un președinte tocmai ales, era Albert Ferrasse, cel care a condus și FIRA mai apoi, până în 1997. Și trebuie amintit că tot Franța militase pentru organizarea unei competiții mondiale în sportul cu balonul oval, imediat după terminarea războiului, însă propunerea sa a fost respinsaă de blocul anglo-saxon. O competiție după modelul aceleia din fotbal. Acum, caând World Rugby (numele actual al International Rugby Football Board) este condus tot de un francez, Bernard Lapasset, se vorbește tot mai mult despre deschiderea Turneului celor 6 Națiuni spre echipele din Cupa Europeană a Națiunilor. Iar deschiderea este necesară, și o spun mulți, pentru ca popularitatea rugby-ului să fie mai mare pe continentul nostru. Și a spus-o același Bernard Lapasset după ce s-a subliniat succesul înregistrat de ediția 2015 a Rugby World Cup.

Deschiderea Six Nations către alte națiuni ar fi de fapt continuarea procesului început la finalul anilor 90, când FIRA a acceptat să renunțe la statutul său de federație internațională, transformându-se mai apoi în for continental. Un for continental condus astăzi de un român, Octavian Morariu. Un for care, în mod normal, ar trebui să gestioneze toate competițiile din Europa. Inclusiv Turneul celor 6 Națiuni. Așa cum se întamplă, de altfel, și în celelalte sporturi, de echipă (fotbal, handbal, baschet, volei) sau individuale (atletism).

Problema este, însă, că Six Nations a fost și rămâne administrat de un comitet propriu. Și că formatul Turneului este decis pe câțiva ani, cu respectarea unor reguli administrative, financiare, sportive. Reguli stricte. Se semnează, de pildă, contracte cu televiziunile care transmit meciurile. Există, desigur, și un câștig financiar care se împarte între națiunile participante. Din acest motiv, în acest moment există și pozitii sceptice, unele care nu sunt de acord cu trecerea la sistemul promovare – retrogradare între T6N și CEN. Există temerea, de pildă, că integrarea Georgiei, României sau Rusiei n-ar aduce un plus de audiență, un plus financiar… Cât despre câștigul în plan sportiv este de subliniat că în 2000, când Italia a fost integrată în Turneul celor 6 Națiuni, în același cotidian ”L’Equipe” s-a subliniat că aceasta va avea nevoie de câțiva ani pentru a atinge nivelul celorlalte formații participante. S-a spus atunci că și Franta, când a intrat în Five Nations, a câștigat doar un meci in primele cinci editii la care a luat parte (1910, 1911, 1912, 1913 si 1914). Si ca abia in 1954 ”cocosii” au izbutit sa castige competitia, la egalitate de puncte cu Tara Galilor si cu Anglia.

Poziția lui Bernard Lapasset, cel care va părăsi funcția de președinte al World Rugby pe 11 mai (a preluat-o pe aceea de șef al Comitetului de Candidatură a Parisului la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024), mai are o explicație. În majoritatea sporturilor de echipă, numărul echipelor participante la Campionatul European a crescut. La fotbal, de pildă, ediția din acest an a Euro va fi prima cu 24 de echipe calificate la turneul final (la cea precedentă, din 2012, au fost 16 în Ucraina și Polonia). În iunie, Confederația Europeană de Volei (CEV) va discuta (și decide) trecerea la un sistem cu tot atâtea naționale (24) începând cu ediția din 2019 a Europenelor. La CE masculin de baschet s-a adoptat aceeași formulă numerică (24 de echipe) din 2011. Așadar, rugby-ul, dacă nu va adopta deschiderea Turneului, riscă să piardă, în timp, bătălia cu alte sporturi de echipă în planul popularității, audiențelor pe ”Bătrănul Continent”.

La o zi după ce Lapasset se pronunța pentru deschiderea Turneului, prestigiosul cotidian francez ”L’Equipe” a realizat, pe site-ul său, un sondaj având o singură întrebare: ”Sunteți pentru retrogradarea din Turneul celor 6 Națiuni?”. La aceasta au răspuns 96.787 de cititori, iar 84% dintre ei au dat un vot favorabil. Îmbucurător este că, dincolo de poziția oficialilor din rugby, una pro sau contra, pasionații de acest sport, fanii sunt pentru adoptarea sistemului retrogradare – promovare între Six Nations și Cupa Europeană a Națiunilor. Iar rezultatul sondajului realizat de cotidianul ”L’Equipe” o demonstrează încă o dată. De altfel, și în timpul Cupei Mondiale de anul trecut cititorii acestei publicații și-au exprimat, în majoritate, părerea că Georgia și România ar merita să primească șansa de a juca în Six Nations. Atunci a existat și o propunere interesantă, și anume ca aceste două națiuni să participe într-un turneu al celor 8, un turneu desfășurat în două faze: prima cu două grupe a câte patru echipe (meciuri fiecare cu fiecare) și o alta cu semifinale, finală și meci pentru locurile 3-4. O formulă care ar permite disputarea competiției în același interval de timp ca și astăzi (se știe că și în sportul cu balonul oval există dificultăți în a găsi date libere pentru meciuri în calendar).

Lumea rugby-ului european s-a învolburat după ce Bernard Lapasset s-a declarat pentru trecerea la un sistem retrogradare – promovare între Six Nations și Cupa Europeană a Națiunilor. Șef al Federației Italiene de Rugby, Alfredo Gavazzi a declarat în ” Gazzetta dello Sport”: ”Mă întreb dacă Lapasset nu este în căutarea unor voturi în această regiune (Europa de Est) în vederea Jocurilor Olimpice din 2024. Cum se poate construi o structură dacă se demolează aceea din anul următor? Și ce se va face cu drepturile de televiziune? Scoția, ultima în 2015, ar accepta asta?”. Oficialul italian a continuat pe același ton ironic: ”Cei care gândesc că așa ceva este posibil nu știu despre ce vorbesc”. Gavazzi a mai spus că englezul Bill Beaumont, singurul candidat la președinția World Rugby (îl va înlocui pe Lapasset, în 11 mai anul acesta) este ”un om pragmatic”.

Reacția Italiei este de înțeles, echipa de rugby a acestei țări terminând pe ultimul loc în ediția 2016 a Turneului celor 6 Națiuni. Și nu oricum, ci după două înfrângeri extrem de dure: 15-58 cu Irlanda și 14-67 cu Țara Galilor. Tocmai de aceea și Sergio Parisse a reacționat imediat ce a auzit declarația lui Lapasset: ”Turneul celor 6 Națiuni este unul istoric. Fiecare echipă merită să facă parte din el. Italia nu a fost integrată pentru că președintele FIR a spus într-o zi: Vrem să jucăm! Echipa Italiei a învins Franța, la Grenoble (40-32, în 1997), Irlanda la ea acasă (37-29, în 1997). De câțiva ani, am obținut rezultate bune. Este adevarat că atunci când am primit 60 de puncte în două meciuri toată lumea a început să-și pună problema participării noastre în Turneu în raport cu Georgia și România care merită sa înfrunte mai des echipe din Turneu pentru a progresa. Asta mă face să mă gândesc la Argentina, care acum 6-7 ani nu juca într-un turneu important. Trebuie să ne gândim ce ar face Franța și Irlanda dacă ar termina pe ultimul loc în Turneu. Ar accepta federațiile lor să retrogradeze? Dar este o adevarată problemă în raport cu aceste echipe (Georgia, România, Rusia)”.

Inițial Turneul celor 6 Națiuni a avut patru echipe participante: Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda, ultima participând cu o formație comună cu Irlanda de Nord. Competiția a debutat în decembrie 1882, fiind una dintre cele mai vechi din istoria sportului la nivel internațional. În 1910, s-a acceptat integrarea Franței, iar în acest fel s-a trecut la Turneul celor 5 Națiuni. Exclusă în 1931, selecționata ”cocoșilor” a revenit în 1947. În anii 80, mai ales, presa britanică și franceză a vorbit deseori despre intrarea României în Turneu, naționala noastră obținând victorii prestigioase în fața Franței, Scoției și Țării Galilor. Această acceptare nu s-a produs din diverse motive (vremea la București, în februarie, era una nepropice disputării de jocuri). În 2000, s-a decis trecerea la Six Nations prin integrarea Italiei.

Text și foto: Marian Burlacu