Vică Greaca, CS Glina: Calificare furată, la Amara!

Dum, 26 iunie 2022

”Am avut și neșansa să primim gol în minutul 87, care ne-a dus în prelungiri. În extra time alte povești – am dat gol și noi, apoi au mai dat ei un gol, dar am revenit și noi. Dar ultima reușită ne-a fost anulată, pe motiv de offside. Toți cei prezenți au văzut că mingea a venit de la adversar, deci n-avea cum să fie offside, dar arbitrul a ținut-o pe-a lui.

De altfel, același fluieraș ne-a pedepsit cu două lovituri de la 11 metri, acordate mult prea ușor gazdelor de la Amara. Au fost faze judecate invers, faulturi, împingeri, trageri de tricou, pe care omul în negru nu le-a sancționat și pentru noi. Cred că acest arbitru este fratele celui din prima manșă, același stil de a ne dezavantaja. Mi-a lăsat un gust amar, acest baraj, sunt fapte care n-ar trebui să se petreacă în fotbalul românesc al anilor 2022.

Sigur, mi-au lipsit și doi jucători de bază – Viorel, suspendat pentru cumul de cartonașe, și Răzvan, plecat în concediu, avea băiatul bilet luat din iarnă. Echipa a muncit, în cele două manșe ale promovării, s-a dăruit, a avut ambiție, dar nu poți să lupți și împotriva arbitrilor. Toți ne spun că rezultatele noastre au fost peste așteptări, la lotul pe care l-am avut. Vom face o echipă nouă și vom ataca promovarea și în sezonul care urmează”, ne-a declarat antrenorul Vică Greaca, după ce echipa sa a ratat promovarea în Liga 3, în favoarea echipei CS Amara, din Ialomița. În tur a fost 3-2 pentru Glina, iar în retur, Amara și-a luat revanșa, scor 3-1, obținând și promovarea.

5 de comentarii pentru "Vică Greaca, CS Glina: Calificare furată, la Amara!"
  1. Sdm spune:

    Cat e roata de patrata tot se intoarce ea odata…🙏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
    “Bravo” Glina 🖕🏼🖕🏼🖕🏼

  2. Mi3488 spune:

    Penibililor, ștergeți comentariile, Glina a furat o calificare, ne bucurăm ca a luat-o in bot !

  3. CSL Stefanesti spune:

    Glina a furat o calificare ? 🤣🤣🤣🤣
    Locul 3 a furat o calificare locului 6 🤣🤣🤣tragico-comic .
    Intr-un judet curat și civilizat Glina rata playofful datorita lui Bragadiru ,iar Branesti juca în playout.Ciocu mic și joc de glezne……am dat o echipa în liga 3 în 10 ani de zile ,cred ca este caz unic în tara .

  4. Nicu spune:

    Intr-un județ curat, Stefanesti juca in liga a 5 a, nu direct in liga a 4 a !
    Intr-un județ curat Bragadiru mai avea un an de jucat la liga a 5 a, după rușinoasa retragere din Loga a 3 !
    Nu ca mai faceți voi griji pentru Glina sau alte echipe !
    Noi am promovat corect de la liga a 5 a, nu am furat un sezon ca voi !

  5. Membru afiliat spune:

    Când te-ai vandut, votând-ul pe Buhac că vei juca irect în Liga 4, ți-ai dat pantalonii jos
    Asta e, așteptați-vă rândul