Vin alegerile la handbal, oricine, numai Dedu nu, nu are cuvânt!

sâm, 09 aprilie 2022

Și revin cu o povestire, petrecută acum patru ani, pentru că îmi place să recunosc că am crezut în cuvântul lui Dedu, dar am fost sedus și abandonat, cum se spune!

Intriga a-nceput cu mult înainte de alegerile din 2018 – scriam despre toate derapajele actualului președinte, despre gafele enorme pe care le făceau arbitrii, nesancționate, despre toate încălcările de regulamente, pe care comisiile federale și le permiteau, așa cum fac și acum. Ce să spun, eram un mare ghimpe în coasta președintelui, un jurnalist nesuferit pentru majoritatea membrilor Consiliului de Administrație (CA), cei care nu știau altceva, decât să ridice mâna și să aprobe toate propunerile lui Dedu.

Sătul să mai primească atâtea critici, și el, și alți membrii din CA, au decis să mă acționeze în judecată și să-mi ceară daune morale de, atenție, 100.000 de euro! Am dus procesul o bună bucată de vreme, am avut o avocată care se mai judecase cu Federația și știa modul de lucru. Eu am avut un recul, în primă fază, adică n-am mai scris o perioadă, după care mi-am îndreptat din nou tirul împotriva președintelui, care greșea în continuarea, în activitatea lui de manager.

La un moment dat, am fost contactat de o terță persoană, care acum este în Federația de Handbal, care mi-a propus o întâlnire cu președintele Dedu. Am fost surprins, în primă fază, pentru că nu știam cu ce propunere venea. Nu vreau să fac comentarii în plus, nu sunt interesante, cert este că Dedu mi-a cerut să nu mai scriu o perioadă, mai precis până la alegeri, și în cazul în care va deveni din nou președinte, mă va ajuta să tipăresc din nou revista mea Adevărul despre Handbal. Între timp, va renunța și la procesul pe care mi-l intentase.

A câștigat alegerile, la un vot în fața Narcisei, a oprit și procesul și credeam că-și va ține promisiunea și cu revista. L-am vizitat la Federație, de câteva ori, am avut și o discuție mai amicală, zic eu, în care i-am spus că i-a trecut glonțul pe la ureche, că trebuie să-și schimbe atitudine, ca oamenii sunt nemulțumiți. ”Dar nu mă mai interesează, pentru că nu mai vreau să candidez, gata, mi-a ajuns”, s-a exprimat ferm Dedu.

Dar iată că este din nou candidat, deci m-a mințit atunci, și nici revista n-am făcut, asta însemnând că nici cuvânt nu are! Dar aș putea să spun că ăsta este profilul unui președinte de Federație cu ”adevărat”, adică mincinos, unsuros, fără cuvânt… În sportul românesc sunt destule exemple – n-o să dau nume, dar se vor recunoaște singuri, dacă spun doar sportul: ciclism, gimnastică, baschet, volei, kaiac, atletism și lista poate continua.

Mai sunt 20 de zile până la alegeri, perioadă în care trebuie să trecem și prin Săptămâna Patimilor și prin sărbătoarea de Paște. Este mulțumitor faptul că Dedu are acum trei contracandidați. Și chiar dacă nu sunt personalități de marcă, încearcă fiecare să-și spună punctele decisive din Programul propriu. ”Oricine, numai Dedu nu”, spun oamenii din handbal, ceea ce pentru președinte este o bilă neagră. Va ieși din handbal pe ușa din dos, pentru că nu va mai prinde cel de-al treilea mandat. A sădit vânt, opt ani de zile, acum culege furtună!

Comments are closed.