Pandurii – Viitorul 1-1 / Egal preţios

vin, 09 mai 2014

Viitorul lui Gică Hagi trage speranţe că mai poate scăpa de la retrogradare. Ieri, elevii lui Bogdan Vintilă au remizat la Târgu Jiu cu Pandurii, scor 1-1.
Fiul lui Petre Marin a fost la un pas de a deschide scorul în minutul 37, dar bara s-a opus şutului său, pentru ca după 60 de secunde Axente să înscrie un gol anulat pe motiv de henţ la Moga.
Finalul primei reprize a adus două ocazii ale gazdelor, dar Balauru a fost la post de fiecare dată. După pauză, Axente a avut din nou golul în vârful bocancului, dar Pandurii a fost echipa care a deschis scorul prin brazilianul Alex, autorul unui şut de la 16 metri. Era minutul 76 şi viitorul arăta sumbru pentru echipa lui Bogdan Vintilă, însă tehnicianul a avut o inspiraţie de zile mari, atunci când l-a introdus pe Florin Tănase.
Tânărul jucător al oaspeţilor a adus egalarea, după ce a înscris din doi metri, la doar două minute de la intrarea pe teren. Finalul putea fi unul de vis pentru echipa lui Hagi, dar Mingote a apărat şutul lui Axente, în timp ce Dică a şutat peste de la 16 metri

VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL LIGII I

Echipe de start:

Pandurii: Mingote – Pleaşcă, Erico, Mamele, Momcilovici – Anton, Breeveld, Nistor – Shamsin, Matulevicius, Nicoară
Rezerve: Stanca, Unguruşan, Christou, Elton, Distefano, Alex, Ciucur
Antrenor: Petre Grigoraş

Viitorul: Balauru – Moga, Mitrea, Larie, Toşca – Benzar, Ţîru – Băluţă, Al. Lazăr, R. Marin – Axente
Rezerve: Buzbuchi, Puţanu, Fl. Tănase, N. Dică, Mitriţă, Daminuţă, Cîrstocea
Antrenor: Bogdan Vintilă

Arbitru: Adrian Comănescu
Asistenţi: Adrian Ghinguleac, Marius Nicoară

Comments are closed.