ACS Berceni – Dunărea 3-2 / Când fundaşii ies la atac…

lun, 30 septembrie 2013

Echipa lui Marin Dragnea a repurtat un nou succes, al doilea al sezonului şi rămâne neînvinsă în Liga a II-a, urcând până pe locul patru în clasamentul seriei I. Victoria de azi cu Dunărea Galaţi, scor 3-2, a fost una cu ceva mici emoţii, pentru că Berceniul a condus de două ori, prima dată fiind egalată la 1 imediat, iar a doua oară oaspeţii revenind de la 3-1 la 3-2 şi ratând egalarea de puţin.

Fundaşii au rupt norma la goluri

Dragnea a început meciul fără experimentaţii Epaminonda Nicu şi Pădureţu, ambii accidentaţi, aşa că centrul apărării a fost asigurat de aceeaşi pereche care a dus echipa în Liga a II-a, Cosmin Sandu şi Fâşie. Cei doi s-au dovedit a fi eroii gazdelor, alături de un Pătraşcu (foto) magistral, autorul a trei pase de gol, care mai de care mai precise.

După ce Sandu a deschis scorul cu o lovitură de cap precisă, a urmat un gol stupid al oaspeţilor. Istrate a executat o lovitură liberă spre poarta Berceniului, toată lumea a admirat balonul cum pluteşte, nimeni nu a sărit la el, iar Meilă a rămas ţintuit pe linia porţii, surprins de lipsa de reacţie a colegilor. Logic, mingea şi-a continuat traseul până în poartă, gălăţenii reuşind astfel să egaleze din nimic.

Finalul de repriză a fost unul superb pentru gazde. Două faze aproape identice i-au avut pe Pătraşcu şi Fâşie ca eroi principali, primul cu centrări perfecte, al doilea cu golurile. Fostul căpitan al gazdelor din sezonul trecut a reuşit o execuţie acrobatică pe spate la primul gol, pentru ca două minute mai târziu să puncteze cu capul.

Om în plus aproape o oră

Ilfovenii au luat piciorul de pe acceleraţie, la adăpostul a două goluri avans, dar şi cu un om în plus din minutul 37. Asta pentru că Istrate, autorul golului norocos, a luat două galbene stupide şi a fost eliminat. Relaxarea şi-a spus cuvântul şi Dunărea a redus din handicap prin noul intrat Moroşanu, iar finalul s-a încins, după ce Şomodean a ratat incredibil marcarea golului de 3-3.

Fluierul de final a consemnat un nou meci fără înfrângere pentru ilfoveni, care urcă pe locul 4 în seria I, cu două victorii şi un egal, un parcurs neaşteptat de bun la debutul în Liga  a II-a.

ACS BERCENI – DUNĂREA GALAŢI  3-2 (3-1) C. Sandu ’22, Fâşie ’40, ’42 / Fl. Istrate ’24, Moroşanu ’76

Berceni: Meilă – Feraru, C. Sandu, Fâşie, Pazon – Al. Stan, Al. Radu (cpt.) (Ghinea ’66), Pivniceru, Pătraşcu (V. Ştefan ’80) – R. Cîrstea (B. Aldea ’89), A. Nistor.
Antrenor: Marin Dragnea

Dunărea: Olaru – L. Radu, Şomodean, Hristian, I. Manea – Chebac, St. Cucu (cpt.) – C. Neagu (Asanache ’58), V. Florea (Moroşanu ’46), Fl. Istrate – Gohoreanu (Çenk ’46)
Antrenor: Ion Balaur
Eliminat: Fl. Istrate (37) – două galbene

Comments are closed.