Cu echipa răvăşită de ultimele decizii cu privire la o eventuală promovare, Rapid Bucureşti a făcut o scurtă vizită în Ilfov, mai exact la Berceni. Umbra palidă a echipei de odinioară a fost echilibrată de numărul mare de suporteri veniţi să-şi încurajeze mai mult sau mai puţin echipa favorită. Antrenorul gazdelor de la ACS Berceni, Marin Dragnea, a gândit strategic partida aranjându-şi elevii bine în teren, bazându-se pe faza ofensivă pe şarjele lui Al. Stan, Alin Nistor şi Bădăuţă.
Pe fondul unui joc echilibrat, Rapidul a deschis scorul în minutul 28 prin Coman, giulesteanul prinzând un şut marca del Piero cu care a trimis balonul fără nicio şansă pentru Meilă. Bucurie mare în tribune, dar şi pe teren, explozia de sentimente semănând tare mult cu câştigarea unui trofeu important. Spre sfârşitul primei părţi, “Motoreta” Stan reuşeşte o incursiune pe partea dreaptă, merge spre centru, depăşeşte uşor doi adversari şi şutează cu sete de la 20 metri, imparabil pentru boemul Drăghia. Aşa s-a intrat la vestiare cu rezultat de egalitate.
În drum spre cabine rapidiştii, staff şi jucători, reproşează multe centralului Robert Dumitru, însă acesta pare să nu-i bage prea mult în seamă. Dinspre cabina giuleştenilor se aud numai răcnete, injurii şi îndemnuri războinice. Toate acestea din gura unui…ardelean, Viorel Moldovan.
Se reia jocul. Gazdele prind curaj datorită inexactităţilor rapidiştilor. Bădăuţă pătrunde pe partea stânga şi scoate la marginea careului pentru Viorel Ştefan. Mijlocaşul îl simte pe Drăghia ieşit cam mult din poartă şi lobează perfect, cu mult efect, la colţul lung.
Stupoare! Bravii rapidişti se văd conduşi pe terenul unei noi promovate, care are în componenţă jucători sub 20 ani. Singurul rapidist care a reacţionat ca un adevărat profesionist a fost Daniel Niculae, care şi-a suflecat mânecile şi a luat jocul oaspeţilor pe cont propriu. După două şarje ofensive, jucătorul care până nu demult evolua în Ligue 1, reuşeşte egalarea.
Rapid Bucureşti smulge cu forcepsul un rezultat de egalitate pe terenul din Berceni, un egal care ar trebui să-i mulţumească dacă privim calitatea jocului prestat.

