Ajax Amsterdam îi şcoleşte pe antrenorii de la Voluntari

mie, 30 septembrie 2015

În aceste zile se află în București, olandezul Patrick Ladru, manager la Ajax Amsterdam Youth Academy și fondatorul Ajax Online Academy. Reputatul tehnician a fost adus în România de către fostul jucător George Ogăraru, pentru a susține două cursuri despre metodele de a antrena copiii și juniorii folosite de Ajax, precum și despre cum ar trebui alcătuită o academie de fotbal și care sunt componentele acesteia. Ladru i-a avut ca elevi, printre alții, pe Rafael Van der Vaart, Wesley Sneijder, sau Nigel De Jong.

La rugămintea noului manager al „Academiei de Fotbal Voluntari-Mircea Rădulescu”, Dinu Todoran, tehnicianul olandez va susține o lecție deschisă cu antrenorii de la Voluntari, vineri, între orele 9.00-14.00, chiar la sediul academiei.

„Faptul că Patrick Ladru a acceptat să țină o lecție doar pentru antrenorii academiei noastre înseamnă un mare pas înainte în ceea ce încercăm noi să construim aici. Fotbalul românesc se află pe o pantă descendentă, tocmai din cauza faptului că se sar anumite trepte obligatoriu de urcat. Nu trebuie să uităm că Ajax este de foarte mulți ani o adevărată fabrică de fotbaliști și reprezintă un model demn de urmat dă către toate cluburile de pe planetă”, a spus Todoran.

Comments are closed.