Întâi trebuie să ne bucurăm, să ne tresalte patriotic sufletul și să ni se înghesuie aripi de fluturi prin stomac, la fel ca la orice realizare românească, începând cu olimpicii la matematică și terminând cu Gerovitalul, care era cea mai de forță marfă românească acum vreo 30 de ani.
Apoi, trebuie să înțelegem că această atribuire e făcută într-un sens mai larg, alături de alte 12 orașe, într-o euroidee a unor euromilitanți, împotriva euroscepticilor. N-ar mira pe nimeni, dacă tot au fost duse meciuri la Baku și la Minsk, să fi fost oferită o semifinală Stâncii Gibraltarului, iar cealaltă arhipelagului Jan Mayen, de unde dacă-ți iei avânt ca lumea, aluneci pe banchiză până la Pol. Europa pare să fie un fel de ceapeu milenarist, un fel de chibuț politicaly correct, în care teoreticienii vor ca Londra să fie totuna cu Ciorogârla, iar pe Coasta de Azur să crească același fel de iarbă ca în Laponia. Ceea ce, firește că nu va fi niciodată posibil.
Așadar, ne-au dat trei meciuri din grupe plus încă unul eliminatoriu. Nu mai contează dacă prin osârdia lui Mircea Sandu sau prin lobby-ul lui Burleanu et co., important e că ni le-au pus în brațe. În ideea că Europa adună tot mai multe națiuni pe hartă și implicit tot mai multe echipe la turneele finale, să sperăm că nu ne vom bucura de un derby Andorra-Osetia de Sud și că Europenele vor rămâne chiar și peste șase ani o treabă serioasă.
Stadion avem, dar mai trebuie cârpit, gazonat, bibilit. N-ar fi mare lucru. Hoteluri? Pentru echipe, da. Terenuri de antrenament? Există și ele, iar unele ar putea fi chiar în Ilfov. (Ce-ați zice de un 5 contra 2 al nemților la Chiajna, cu veteranul Goetze împărțind autografe localnicilor din Roșu și Dudu?).
Stăm prost spre foarte prost la hotelurile pentru suporteri. Dacă ne pică un Irlanda-Olanda, cu cîte 25.000 de omuleți verzi și tot atîția portocalii în Capitala noastră, am cam băgat-o pe mânecă! Sigur că e vorba de o noapte-două, dar tot cazare se numește. La noi când e un simpozion balcanic despre rolul acidului clorhidric în digestie, deja hotelurile bucureștene capitulează!
Apoi, marele nostru necaz e aeroportul. Oricît s-ar fi refăcut și modernizat, bătrânul Otopeni, botezat milenarist Henri Coandă tot a autogară provensală aduce. În plus, e singura poartă aeriană din Europa Civilizată, dintr-un oraș cu peste un milion de locuitori, care să n-aibă legătură de metrou cu centrul. Există un proiect, pe hărțile proiectanților s-a liniat ceva, dar uitați-vă la ce harababură e în Drumul Taberei, unde legendarele cârtițe Filofteia și Varvara sfredelesc deja de câțiva ani și tot nu e gata.
Cu ce or să vină peste cincizeci de mii de oameni, în interval de câteva ore, de la aeroport în oraș? Cu preorășeneasca? Cu taximetriștii cu ghiul și burtă care abia așteaptă un străin să-l jumulească?
E doar unul dintre neajunsuri. Despre celelalte, vom mai avea timp să vorbim. Doar mai sunt aproape șase ani, timp suficient să ne plângem că n-avem nici din aia, nici din ailaltă.
Alin Buzărin,
redactor IlfovSport

