Luni va avea loc reunirea nou promovatei în liga a II-a, ACS Berceni. Echipa antrenată de Adi Matei şi Nelu Prună va începe săptămâna cu o porţie uşoară de antrenamente, urmând ca intensitatea lor să crească de la o zi la alta.
Azi a avut loc deja vizita medicală a supravieţuitorilor, în condiţiile în care mai mulţi jucători şi-au terminat contractul cu Berceniul, iar alţii au fost puşi pe liber. Despărţirile sigure cuprind nume precum Frangu, Ciochină, Ionică şi Ghinea, ultimul ajuns la Săgeata Năvodari!
În schimb, cei doi portari de la Chiajna, Meilă şi Constantin sunt la final de împrumut, existând discuţii pentru continuarea colaborării cu aceştia. La final de contract sunt şi Cristi Stan, Cosmin Sandu, Marulis sau Barbu, o parte din ei fiind în discuţii pentru a evolua şi în sezonul viitor la Berceni.
La capitolul noutăţi există o singură certitudine, aducerea lui Alin Nistor, fostul jucător al Sportului evoluând pentru gruparea ilfoveană în amicalele disputate pe finalul sezonului trecut.
Alin Nistor, singura certitudine a Berceniului!
vin, 05 iulie 2013
