Timpul a demonstrat că la pomul lăudat nu trebuie să te duci cu sacul, că poți avea multe dezamăgiri – și vorbim despre întâmplarea din 2014, când cele mai bune handbaliste ale Clubului bucureștea 181 au fost ademenite la CSM București, cu promisiuni de preamărire, cu contracte pe bani europeni (două sau trei sute de euro), că leii noștri nu mai erau buni, cu alte și alte avantaje, în fața cărora micile handbaliste, dar și părinții lor, și-au cam pierdut capul. N-avea să fie așa, pentru că lapte și miere n-au curs decât până s-au oficiat transferurile, după care… Am asistat la multe demisii, au plecat antrenori în cete, mulți sportivi au renunțat, la statutul lor, iar cei care mai rezistă trăiesc adevărate drame – sunt oameni în acel club care nu-și respectă valorile și mai amereu pun în fruntea listei propriile interese. Și totuși, una din sportive, Andreea Stan, a reușit să scape din ”gulagul” de la CSM, întorcându-se de unde a plecat, adică la ACS Școala 181. Declarațiile handbalistei sunt uimitoare, pe alocuri, demonstrând că oamenii cu care a intrat în contact au fost lipsiți de diplomație și n-au știut să profite de valoarea sportivei, care era proaspăt campioană națională, la Junioare II. Chiar dacă nu dă nume, Andreea nedorind să dezvolte discuții contradictorii, handbalista lasă să se înțeleagă că nimeni n-a avut răbdare cu ea, ba chiar și-au dorit s-o îndepărteze, ceea ce au și reușit. Ea își povestește aventura, iar pe final recunoaște că venirea la Școala 181 a eliberat-o de toate energiile negative, de stres, de gânduri pesimiste…
Pentru ei nu este o poveste și nici despre o dramă nu se poate vorbi – faptul că ajunsesem să joc 2-3 minute pe meci o puneau pe seama faptului că nu mă antrenam, că asta era valoarea mea. Dar nu era deloc așa, pentru că în 2014 devenisem campioană națională la Junioare II, cu ACS 181 – de aceea m-au și luat, că aveam ce spune în handbal. A fost bine o perioadă, după care n-am mai prins echipa, eram bulversată psihic, dar cui să-i spui, cu cine să stai de vorbă?
Ajunsesem o umbră a handbalistei din 2014, iar în primăvara acestui an coborâsem nivelul la pragul cel mai de jos – le-am spus că vreau să iau o pauză, lor nu le-am dezvăluit de ce, mai ales că ei ar fi trebuit să-și dea seama, iar eu simțeam nevoia să ies din acel mediu care mă ucidea psihic. Ei mi-au reziliat imediat contractul, cu toate că nu asta doream, și atunci mi-am dat seama că nu mă vor înțelege niciodată și nici nu mă vor ajuta să depășesc perioada critică în care mă aflam. La jumătatea lunii iulie m-am întors și atunci am aflat că am stat aproape o vară fără contract. N-am zis nimic, dar nici n-am mai fost de acord să semnez o nouă înțelegere, în condițiile puse de ei.
Am dat șapte goluri la Vâlcea, într-un meci, și alte două în altul, pentru Școala 181, m-am descătușat, și pot să spun că m-am liniștit cu capul – nu mai aveam încredere în mine, eram ca o frunză în vânt. Aici, la fosta mea echipă, mi-am regăsit sensul handbalului, aici mi-am redescoperit talentul, potențialul și, culmea, domnul Gavrilă m-a și felicitat pentru jocul meu. Le cunosc pe fete și sunt bucuroasă că m-am întors. Nu puteam să dau cu piciorul la atâția ani de handbal – am practicat acest sport de la clasa I-a, până la a VIII-a cu profesorul Costică Iancu, apoi am ajuns la ACS 181, unde am stat trei ani, sub comanda lui Lazăr Mihalache, la CSM București am stat un an, dar am dat înapoi, și iată-mă din nou, alături de profesorul Gavrilă, optimistă. Am tot dreptul, la cei 19 ani ai mei, să mă gândesc că nu e timpul pierdut pentru marea performanță, pentru o echipă de ligă națională, pentru lotul de senioare și tot așa…
Aceasta este aventura handbalistei Andreea Stan la CSM București, un loc unde s-au frânt multe destine, și de jucătoare, și de antrenori, un club care prețuiește mai mult valorile de peste hotare, decât cele autohtone. ”Este un ajutor reciproc, aș putea spune, echipa avea nevoie de o jucătoare ca ea, iar Andreea avea nevoie de un vestiar nou, de relații sincere, de o familie, pe care la CSM București n-a avut-o. Când a plecat de la mine, știu că au ademenit-o cu bani, dar n-a fost așa cum au promis – Andreea a revenit în familia ei, noi am primit-o cu brațele deschise, asta este clar. Sigur, acum ei sunt supărați că au pierdut-o pe Andreea, dar nu că ar fi avut nevoie de ea, s-o pună în valoare, ci doar ca să-și bată joc de ea, s-o țină agațată aiurea, pentru ca fata n-ar mai fi jucat un meci întreg la CSM. Și în clubul ăla mai sunt handbaliste care trăiesc situații asemănătoare”, ne mărturisea președintele Clubului 181, Maximilian Gavrilă. (I.P.)



