Cu o lună în urmă, scriam despre o brunetă și făceam recomandarea că e mai bine s-o privești de la distanță – numele ei este Andreea Zaragiu! Aflasem toate detalii de la fostul ei antrenor, Gabi Oroviceanu, că știa lupte, box, că avea brațe și picioare extrem de puternice, pentru înălțimea și greutatea ei, că este multiplă campioană națională, europeană și mondială, dar și că a devenit una din cele mai apreciate antrenoare de fitness, aerobic, kangoo jumps și alte șapte specialități, pe care o să vi le dezvălui imediat.

Am ținut să cunosc această vedetă unică din aerobicul românesc, să știu cine i-a marcat viața, cum de s-a lăsat de luptele pe tatami, dar și ceînsemnă brandul World Class, unde lucrează ea acum. Vreme de două ore am ascultat poveștile antrenoarei și trebuie să recunosc că sunt multe, unele triste, altele comice, structurate pe ani, pe perioade mai lungi sau mai scurte – cert este că Andreea Zaragiu a fost responsabilă de mică, de la vârstă fragedă a vrut să fie pe picioarele ei și prima în toate.

”Am renunțat la Facultatea de Sport și m-am înscris la Drept, că așa au vrut ai mei, să am o meserie adevărată, să fiu cineva în societate și să-mi pot câștiga pâinea. În plus, bunicul meu fusese judecător, iar mie îmi revenea sarcina să duc tradiția mai departe. Dar nu mi-a plăcut, am terminat Facultatea, dar am renunțat când nimeni nu se aștepta – l-am întrebat pe mentorul meu, un avocat cu care făceam practică, dacă îi place meseria la bară, iar el mi-a răspuns că uneori îi vine să fugă de tribunale. În secunda doi i-am spus la revedere, fiind ultimul meu contact cu Justiția. Mă și vedeam, eu să fiu nedreptățită în diferite procese aș fi sărit la bătaie, vulcanică cum sunt”, și-a început Andreea dezvăluirile, cu zâmbetul pe buze.

I-am bătut pe băieți, iar tata era supărat pe mine

”Am fost rebelă de mică, îi băteam pe băieți imediat, dacă ma supărau, iar pe fratele meu nu avea voie să-l supere nimeni. Tata era necăjit pe mine și-mi spunea că, una-două, dau cu pumnul și așa era! Mi-aduc aminte, odată, că eram în metrou și avem o fustiță mai scurtă – un grup de muncitori a-nceput să se ia de mine, iar unul, mai îndrăzneț și beat, probabil, a venit în fața mea să mă atingă, să mă agreseze. I-am dat un picior în cap și l-am lăsat lat, dar am fugit imediat, că metroul ajunsese în stație, iar grupul devenise amenințător. Și mai sunt astfel de întâmplări, dar mă opresc, că nu-mi mai aduc satisfacții.

Sătul de reclamații, părintele meu m-a târât pur și simplu la Școala de Arte Marțiale a lui Gabi Oroviceanu, care era undeva sub tribunele Stadionului de la Șosea. Acolo m-am cam înmuiat, m-a pus antrenorul o lună să stau pe două picioare și să dau din brațe, apoi altă lună cu un picior în față și să mimez boxul. Debutul meu pe saltea a-nsemnat o bătaie crâncenă, mi-am luat-o și pe a doua, dar ușor, ușor m-am dezghețat și am ajuns să-i uimesc pe toți cu tehnica mea. La 15 ani câștigam argintul la senioare, categoria light contact, care erau cu cel puțin trei ani mai mari ca mine. La 16 ani, avem să devin campioană națională, la full contact, după o luptă pe viață și pe moarte. În finală nu mai vedeam bine și eram telecomandată din colț, de unde mi se striga unde este mijlocul saltelei, cum să stau și ce să fac. De la acel meci am și câteva amintiri triste, pe care nu vreau să le devălui, m-au marcat destul”, a continuat luptătoarea.

Am rămas cu un palmares, cu o gândire mai profundă

Și cum era normal, campioana națională a ajuns și în lotul național, unde s-a impus cu autoritate la diferite campionate europene și mondiale: ”Erau ediții de unde veneam cu câte trei medalii, dominam categoria și toate cele trei stiluri – semi-contact, full-contact și knockdown. Eram bună, și la brațe, și la picioare, însă uneori nu-i înțelegeam pe cei de la Federație, ba mă puneau să slăbesc, ba să mă îngraș, aveam tot felul de nedumeriri, dar nu mă uit înapoi, nu cu mânie, cum poate ați crede, doar așa, ca un bilanț, pot să spun că am rămas cu un palmares demn de invidiat, cu o anumită înțelepciune despre viață, cu o gândire mai profundă și cu o mare încredere în mine, în puterile mele. Și toate i le datorez antrenorului, prietenului, omului Gabriel Oroviceanu, care a avut mare răbdare cu mine. Drept răsplată, nici eu nu l-am trădat niciodată și m-am antrenat, întotdeauna, cu cea mai mare conștiinciozitate”, recunoștea multipla campioană europeană și mondială.

Drumul spre World Class a-nceput tot de la clubul lui Oroviceanu

”Și trecerea de la bătăile sângeroase, la grația și mobilitatea din gimnastică aerobică, tot Gabi m-a ajutat s-o fac – m-a trimis la școală, iar de la 17 ani am început să câștig bani, în sala lui, unde aveam clase de gimnastică, ba chiar îi învățam și pe copii arte marțiale. Acasă, părinții divorțaseră și banii îmi prindeau bine, firește. În 2008 am aflat de World Class – un manager de acolo, Marius Nedelcu, a aflat de mine și de clasa mea de aerobic și m-a chemat la un eveniment. Am îndrăznit, firește, să cer amănunte șă să întreb cum aș putea să intru în această mare familie. Au urmat interviuri, vizionări și, în sfârșit, contractul semnat pe 16 iunie 2011, exact de ziua mea – frumos cadou!

Am pornit cu două clase de kick box,mi-am pus și eu amprenta, pentru că artele marțiale mă ajută să fiu inventivă în exerciții și foarte mobilă – în patru ani am făcut 10 cursuri și am tot atâtea specializări și tot mai vreau să învăț. Iată cele 10 licențe din CV-ul meu:
1. Body combat
2. Body pump
3. CX Worx
4. Clasic interval (cardio-tonifiere)
5. Bosu, pe jumătăți de mingii
6. Kick box
7. Back boxing
8. Kangoo jumps
9. C Core, pe reprize de 45 de minute
10. Metabolic, tot pe reprize de 45 de minute
Mai vreau să mă specializez în Cycling, Pilates, Yoga și Aqua, licențe obligatorii pentru nivelul la care vreau să ajung. World Class este viitorul pentru mine, aici mă simt protejată și am libertatatea de a evolua, nu numai că nu avem bariere, dar suntem și încurajați să facem asta. Visez să ajung manager de club sau profesor la M On, drumul meu într-acolo merge. Și prietenul meu este la World Class, tot antrenor și asta ne unește și mai tare. Probabil că ne vom căsători, cândva, deocamdată ne-am logodit, însă mai avem de luptat, să ne facem un loc al nostru.Mă necăjesc, uneori, pentru că atunci când eram o familie unită, tata era mândru de mine, mă lăuda la toți colegii și prietenii lui. Acum, a uitat de mine și mă doare, dar rămâne tatăl meu.”, încheia luptătoarea Andreea Zaragiu.

La finalul discuției a urmat o scurtă sesiune foto, pe care antrenoarea n-a refuzat-o, și promisiunea că mă va ține la curent cu toate realizările de la World Class. Mai mult, Andreea mi-a pus la dispoziție o parte din istoria acestui lanț internațional de cluburi de aerobic, unul foarte apreciat, aș putea spune, cu traineri calificați și reguli stricte, peste care nu se trece. World Class s-a născut în 1983, în Stockolm, Suedia, grație inițiativei unui culturist, Ulf Bengtsson. Mai multe aflați din linkul de mai jos