Luni seara, Concordia Chiajna joacă ultimul meci acasă din acest sezon, contra celor de la Pandurii Târgu Jiu, una dintre cele mai bune echipe din Liga 1.
Ca orice avancronică scrisă de Ilfovsport începând din noiembrie, vom spera că elevii lui Ilie Stan vor obţine victoria, dar ca de fiecare dată, deznodământul a fost cel nedorit.
Chiajna o să joace cu un ochi pe teren şi altul la derby-ul dintre Ceahlăul şi Poli Iaşi, sperând că un posibil rezultat bun de acolo, alături de o victorie a ilfovenilor, o pot scoate pe Concordia de pe locul retrogradabil pe care se află.
Un posibil 11 al lui Ilie Stan în partida de luni ar putea arăta aşa: Niţă – Iordache, Leca, Ghionea, Bambara – Novac, S. Pană – Purece, Zuluf, Serediuc – Welington
În tur, Pandurii au câştigat cu scorul de 2-1, golurile fiind marcate de Voiculeţ şi Maxim, imediat după ce Wellington a deschis scorul.
În acest moment, Concordia se află pe locul 15, cu 30 de puncte, cu unul mai puţin decât prima echipă salvată, Ceahlăul Piatra Neamţ.
Meciul este luni seara de la ora 19:30, acesta fiind transmis de Dolce sport, dar şi de Ilfovsport.
