Unul dintre cele mai interesante meciuri s-a disputat în Ilfov, gazdele de la Ștefănești trecând cu 5-1 de cei de la Conpet Cireșu.
Stefănești: Oprea – Dinu, Avram, Burnea, Oșca – Marinaș, Niculae, Dinu, Negrea – Bălan, Cîrloganu.
Pentru cine nu a văzut meciul, ar crede că totul a fost floare la ureche pentru gazde, dar prima repriză a fost una extrem de luptă.
Mai întâi, culmea, Cireșu a deschis scorul, Andrei Crăciun provând stupoare când a reușit să îl învingă pe Oprea.
Ștefăneștiul a căutat dramatic golul, dar acesta parcă nu venea. În minutul 36, mingea ajunge la Nicolae, iar acesta nu iartă și face 1-1.
Acesta este scorul cu care s-a intrat la cabine, dar după reluare, doi factori au schimbat soarta meciului. Primul, la oaspeți a intrat portarul Soare, iar acesta a avut o prestație de cascadorii râsului.
Al doilea factora a fost Bălan, omul momentului în Ilfov reușind o triplă de senzație în minutele 50, 85 și 88. Celălalt gol fiind marcat de Avram, fundașul reușind iarăși să își treacă numele pe tabelă.
Așadar: Ștefănești – Conpet 5-1!

