CS Baloteşti s-ar putea baza în campionatul viitor pe câţiva jucători de la echipa secundă a lui Dinamo Bucureşti
Conducerea clubului Dinamo ar fi parafat decizia de a nu mai menţine în competiţie, în sezonul care urmează, echipa secundă a grupării. Dinamo II activa în Liga a III-a şi se baza, în linii mari, doar pe jucători de perspectivă. O serie de juniori promiţători au făcut deja saltul către prima echipă, fiind testaţi în Slovenia de Cosmin Contra, în timp ce alţii îşi vor căuta echipe unde vor evolua în continuare.
CS Baloteşti este una dintre formaţiile interesate de tineri fotbalişti din Ştefan cel Mare. Emisari ai celor două cluburi au discutat, în acest sens, iar la reunirea de luni câţiva tineri dinamovişti vor fi prezenţi la întâlnirea divizionarei secunde din Baloteşti. Dacă cei în cauză vor convinge, în testele comandate de Augustin Călin, ei se vor regăsi în noul sezon în tricoul divizionarei secunde ilfovene.

