Al doilea din cele patru dueluri dintre ACS Berceni şi FC Clinceni are loc astăzi pe terenul primilor, cu începere de la ora 11. Vă reamintim că ambele echipe sunt calificate în play-off, motiv pentru care se vor mai întâlni încă de două ori după terminarea sezonului regulat.
Partida de azi este una de o importanţă covârşitoare pentru gruparea oaspete, care are nevoie aceste puncte pentru promovare, în condiţiile în care acestea contează pentru clasamentul special de play-off.
Ambele echipe vin după victorii cu şansă, Berceniul învingând în zece pe Brăila, în deplasare, în timp ce oaspeţii au învins Dunărea cu un penalty marcat în al şaselea minut de prelungire!
Echipa lui Marin Dragnea are dezavantajul de a avea o serie de absenţi, începând cu Pătraşcu şi Rover Cîrstea şi terminând cu suspendatul Viorel Ştefan, eliminat la Brăila şi sancţionat cu două etape de repaus.
De partea cealaltă, Clinceniul vine cu un moral ridicat de sosirea – în cele din urmă – a ivorianului Hamed Koné, un jucător aşteptat cu nerăbdare, după prestaţiile excelente în cantonamentul din Turcia. Din păcate, acesta a ajuns mai greu în curtea ilfovenilor, din cauza formalităţilor de legitimare, care au durat câteva săptămâni bune. Dar aşteptarea a meritat, africanul fiind autorul unui gol, dar şi „vinovatul” pentru penaltyul care a însemnat victoria în faţa Dunării.
Partida de azi va fi condusă de o brigadă bucureşteană alcătuită din Dragoş Istrate la centru şi asistenţii Andrei Constantinescu şi Andrei Simonis, plus rezerva Dan Grigore Botescu.
Vă reamintim că în tur, Clinceniul a câştigat cu 2-1, cu emoţii pe final după ce Berceniul a fost la un pas de a egala de la 2-0. Atunci au marcat Pălimaru şi Godwin, pentru ca Voican să înscrie golul de onoare în ultimele minute.
Berceni – Clinceni / Derby pe puncte de play-off
sâm, 05 aprilie 2014
