Berceni – Unirea 1-0 / Sandu cu golu’, Meilă cu paradele

Dum, 13 octombrie 2013

După 8 etape cele două reprezentante ale Ilfovului în Liga a 2-a ocupă două lucuri extrem de interesante care dau de gândit chiar și optimiștilor în domeniu.

Dacă FC Clinceni ocupă poziția secundă în clasamentul seriei la doar un punct de Lider chiar și după ce a stat două etape, ACS Berceni reușește să se mențină în plutonul fruntaș, pe poziția a IV-a, cele trei puncte obținute în victoria cu Tarlungeniul fiind extrem de valoroase mai ales că echipa condusă de pe bancă de Marin Dragnea se află la prima aventură în eșalonul secund.

Partida disputată pe Comunalul din Berceni a fost una echilibrată, cele două nou-promovate exprimându-se intens pe gazonul umed.
Berceniul a reușit totuși să se impună prin golul lui C. Sandu din minutul 31, atunci când în urma unui corner executat de Pivniceru fundașul ilfovenilor s-a înălțat peste toată apărarea oaspeților și a trimis cu capul imparabil.

Oaspeții au încercat să egaleze situația pe tabela de marcaj însă s-au lovit de o apărare solidă iar când au reușit să treacă de acest impediment s-au lovit din nou de această data de un Teo Meila aflat în formă maximă

Spre sfârșitul partidei am notat un incident de joc atunci când degajarea puternică din propria jumătate a lui Epaminonda Nicu a ajuns direct în față lui Flavius Iaru, fotbalistul brașovean având nevoie de intervenția rapidă a medicilor, nasul acestuia având de suferit.

Berceni: Meilă – E. Nicu, C. Sandu, Fâşie, Pazon, Al. Radu (cpt.), A. Pătraşcu, Pivniceru, Voican, A. Nistor, Al. Stan
Rezerve: L. Marin – Ghinea, G. Mihai, V. Ştefan, Aldea, A. Roman, Feraru
Antrenor: Marin Dragnea

►Unirea: Fl. Iacob – Toderaşcu, I. Şerban, R. Barbu, Iaru, Brujan (cpt.), N. Cristea, Marcăş, Elek, S. Marin, Enceanu
Rezerve: Dărăban – Tatarciuc, Căpăţână, Dumbravă, A. Postolache, Bg. Lita, L. Nicolae
Antrenor: Laszlo Balint

Comments are closed.