Trei reprezentante a avut România în sferturile de finală la BRD Bucharest Open, iar două dintre ele s-au calificat în ”Careul de ași”. O frumoasă surpriză a furnizat Ana Bogdan (24 de ani / 108 WTA), care a eliminat-o (6-1, 6-3) pe favorita cu numărul 1, Anastasija Sevastova (Letonia). O victorie clară a obținut și Irina Begu (26 de ani / 58 WTA), 7-5, 6-0 cu Pauline Parmentier (Franța / 31 de ani / 107 WTA). Venită din calificări, Alexandra Dulgheru (28 de ani / 294 WTA) a resimțit oboseala acumulată, înclinându-se cu un scor simetric (5-7, 5-7) în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova (22 de ani / 92 WTA), favorita cu numărul 9.
Fericită pentru performanța obținută, Ana Bogdan a mărturisit, la conferința de presă de după meciul cu Sevastova, că încă retrăiește momente din respectiva dispută. „Am încercat să mă gândesc la fiecare minge în parte și nu la faptul că este favorita principală a turneului și numărul 17 mondial. Și iată că am reușit! Am fost foarte energică încă de la început, deși am avut mici scăpări în setul doi, la 3-0, dar la 3-2 am pus mai multă presiune și am încheiat meciul cu bine. Ar însemna o împlinire sufletească să câștig turneul. E ceva ce aștept de ani buni. Pentru mine este un turneu de suflet. Am jucat de multe ori aici și m-am simțit de fiecare dată foarte bine”, a spus Ana, care a adăugat că a ignorat durerile provocate de accidentarea la genunchiul drept
În semifinale, astăzi, Ana Bogdan o va înfrunta pe nemțoaica Julia Goerges (28 de ani / 45 WTA), favorita cu numărul 3, care s-a impus în fața Alexandrei Dulgheru, în ”sferturi”. Va fi cea dintâi confruntare dintre ele.
Îm cealaltă semifinală, care va începe la ora 15.00, vor juca două favorite: Carla Suarez Navarro (Spania / 28 de ani / 34 WTA / CS2) și Irina Camelia Begu (26 de ani / 58 WTA). Va fi o reeditare a meciului jucat de ele, tot în semifinale, la ediția din 2011 a BCR Romanian Ladies Open – atunci s-a impus românca, cu 6-4, 7-5, care a și câștigat turneul (apoi, iberica a mai obținut două victorii în fața jucătoarei noastre).
Despre meciul de astăzi, Begu a declarat: „Carla este o jucătoare dificilă. Va fi greu. Este solidă, ia mingea repede”. Românca a explicat și de ce a avut unele dificultăți în prima parte a meciului cu Pauline Parmentier: „Am motor diesel. Mă încălzesc un pic mai greu. Mă bucur însă că într-un final reușesc să mă regăsesc și să îmi intru în ritm. Sunt fericită că de la 1-4 am reușit să revin. Am avut foarte multe greșeli neforțate la început. Ea a condus jocul, iar eu nu sunt genul care să se apere. Ulterior, chiar dacă ea a avut și 5-3, am simțit că sunt pe calea cea bună și era doar o chestiune de timp să revin”.
Pentru calificarea în semifinale, Ana Bogdan și Irina Begu vor primi 11.300 de dolari și 110 puncte WTA,
Meciurile de vineri
Tabloul de implu, sferturi de finală
Carla Suarez Navarro (Spania / cap de serie nr. 2) – Tatjana Maria (Germania / CS8) 6-0, 6-3
Irina Begu (CS7) – Pauline Parmentier (Franța) 7-5, 6-0
Anastasija Sevastova (Letonia / CS1) – Ana Bogdan 1-6, 3-6
Julia Goerges (Germania / CS3) – Alexandra Dulgheru 7-5, 7-5
Tabloul de dublu, semifinale
Katarzyna Piter/Maryna Zanevska (Polonia/Belgia) – Jaqueline Cristian/Cristina Dinu 6-2, 7-6 /3
Catalina Pella/Nadia Podoroska (Argentina) – Elise Mertens/Demi Schuurs (Belgia/Olanda / CS2) 2-5, abandon
Meciurile de astăzi (sâmbătă, 22 iulie)
Terenul Central ( de la ora 15,00)
Simplu, semifinale
Irina Begu (CS7) – Carla Suarez Navarro (Spania / CS2)
Ana Bogdan – Julia Goerges (Germania / CS2)
Dublu, semifinale
Irina Begu/Raluca Olaru (CS1) – Katarzyna Piter /Maryna Zanevska (Polonia/Belgia)
Dotat cu premii totale de 226.750 dolari, BRD Bucharest Open este transmis de Digi Sport.