BRD Bucharest Open 2017: Jaqueline Cristian a dat prima lovitură în circuitul WTA

mar, 18 iulie 2017

Organizat pentru al 4-lea an la rând, BRD Bucharest Open a debutat luni, 17 iulie, pe terenurile din bătrânul complex de tenis Arenele BNR (fostul ”Progresul”). Protagonista zilei a fost, în ceea ce ne privește, Jaqueline Cristian, aflată pe locul 341 în ierarhia mondială, care a devenit prima jucătoare română calificată în ”optimile de finală” ale probei de simplu la această ediție. În vârstă de 19 ani (i-a împlinit în 5 iunie), fosta câștigătoare de la ”Les Petits As” (2011) a revenit uluitor în meciul cu Katerina Kozlova (Ucraina), impunându-se cu 4-6, 6-4, 6-2.

Invitată pe tabloul principal al probei de simplu, Jaqueline a avut nevoie de 131 de minute pentru a obține cel dintâi succes într-un turneu din circuitul WTA. Grație acestei victorii, bucureșteanca va încasa 3.310 dolari și va acumula 30 de puncte WTA. În turul următor, Jaqueline, care s-a perfecționat în tenis și la academia lui Nick Bollettieri, în SUA, o va înfrunta pe învingătoarea meciului dintre Irina Begu și Ivana Jorovic (Serbia). În 2015, Cristian a evoluat la BRD Bucharest Open, la dublu, alături de Gabriela Elena Ruse, cea alături de care a jucat, cu un an înainte, și la turneul junioarelor de la Wimbledon.

Rezultatele de luni:

Calificări, turul 2
Alexandra Dulgheru (România) – Jasmine Paolini (Italia) 6-3, 4-6, 6-4
Sesil Karatanceva (Bulgaria) – Alona Fomina (Ucraina) 4-6, 6-4, 6-3
Catalina Pella (Argentina) – Daniela Seguel (Chile) 1-6, 6-3, 3-6
Anhelina Kalinina (Ucraina) – Fanny Stollar (Ungaria) 6-3 6-4

Calificări, turul 3
Alexandra Dulgheru – Daniela Seguel (Chile) 6-3, 6-2
Tena Lukas (Croația) – Magdalena Frech (Polonia) 4-6, 5-7
Arantxa Rus (Olanda) – Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-2, 6-4
Sesil Karatanceva (Bulgaria) – Lesley Kerkhove (Olanda) 1-6, 6-3,6-4

Simplu, turul 1
Cagla Buyukakcay (Turcia) – Polona Hercog (Slovenia) 4-6, 6-3, 7-6/3
Nadia Podoroska (Argentina) – Marina Zanevska (Belgia) 6-3, 2-6, 6-1
Aliaksandra Sasnovici (Belarus) – Irina Bara (România) 6-4, 6-4
Carla Suarez Navarro (Spania) – Annika Beck (Germania) 6-0, 6-1
Ekaterina Alexandrova (Rusia) – Barbora Krejcikova (Cehia) 4-6, 6-0, 6-2
Jaqueline Cristian – Katerina Kozlova (Ucraina) 4-6, 6-4, 6-2

Dublu, turul 1
Irina Begu/Raluca Olaru – Ana Bogdan/Elena-Gabriela Ruse 6-3, 7-5
Lesley Kerkhove/Arantxa Rus (Olanda) — Alexandra Cadanțu/Danka Kovinic (România/Muntenegru) 2-6, 4-6
Jessica Moore/Prarthana Thombare (Australia/India) – Nicoleta Dascălu/Isabella Șinikova (România/Bulgaria) 6-4, 6-2.

Jucătoarele române Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu, Elena Gabriela Ruse și Alexandra Dulgheru vor juca marți în primul tur al turneului de tenis BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari și găzduit în aceste zile de Arenele BNR din Capitală.

Programul întâlnirilor de astăzi (marți, 18 iulie):

Terenul Central (începând cu ora 14,00)
Ana Bogdan – Sorana Cîrstea (cap de serie nr. 6)
Irina Begu (CS2) – Ivana Jorovic (Serbia)
Elena Gabriela Ruse (wild card) – Isabella Șinikova (Bulgaria)

Nu înainte de ora 20,30
Alexandra Dulgheru – Sesil Karatantcieva (Bulgaria)

Terenul Semi-Central (începând cu ora 14,00)
Julia Goerges (Germania / CS3) – Alexa Glatch (SUA)
Anastasija Sevastova (Letonia / CS1) – Jana Cepelova (Slovacia)
Quirine Lemoine (Olanda) – Elise Mertens (Belgia / CS5)

Terenul 4 (de la ora 14,00
Tatjana Maria (Germania / CS8) – Lesley Kerkhove (Olanda)
Magdalena Frech (Polonia) – Danka Kovinic (Muntenegru)
Arantxa Rus (Olanda) – Pauline Parmentier (Franța)

Terenul 6 (începând cu ora 14,00)
Jovana Jaksic/Sofia Șapatava (Serbia/Georgia) – Catalina Pella/Nadia Podoroska (Argentina)
Maria Irigoyen/Barbora Krejcikova (Argentina/Cehia / CS4) – Katarzyna Piter/Marina Zanevska (Polonia/Belgia)

Nu înainte de ora 17,30
Irina Bara/Tereza Mrdeza (România/Croația) — Oksana Kalashnikova/Renata Voracova (Georgia/Cehia / CS3).

Dotat cu premii totale de 226.750 dolari, BRD Bucharest Open este transmis de Digi Sport.

Comments are closed.