A doua zi de octombrie vine şi cu noul număr IlfovSport, publicaţie care a ajuns la cifra 17 apariţii. Vedeta numărului 17 din IlfovSport este fosta campioană olimpică la nataţie, Camelia Potec. Una dintre cele mai bune înotătoare din istoria nataţiei româneşti a povestit cum a început nataţia şi de ce vrea să rămână toată viaţa alături de sportul care a consacrat-o. Camelia candidează la şefia Federaţiei Române de Nataţie şi ar putea deveni cea mai tânără conducătoare de federaţie sportivă din ţara noastră. Totul despre cariera impresionantă a Cameliei Potec, puteţi citi doar în revista noastră, care de astăzi se găseşte la chioşcurile AccessPress şi Inmedio.
Ilfovenele din Liga a II-a, fără înfrângere
FC Clinceni a început impecabil campionatul după ce şi-a schimbat numele şi şi-a depus un loc la candidatura pentru promovare, în vreme ce ACS Berceni arată ca o echipă cu experienţă în eşalonul secund, chiar dacă se află în premieră la acest nivel! Clinceniul conduce Seria I, iar ACS Berceni este pe locul 4. Despre începutul excelent al echipelor pregătite de Vali Bădoi, respectiv Marin Dragnea, puteţi citi în numărul 17 al revistei noastre.
Ce mai găsiţi în IlfovSport nr. 17
– După ce a fost în probe pe la Arsenal, Juventus şi Şahtior Doneţk, internaţionalul nigerian Gomo Onduku a devenit unul dintre cei mai urmăriţi fotbalişti din Liga I. A debutat cu gol la Chiajna, iar antrenorul Ionuţ Chirilă îl laudă tot timpul pe unde apucă. Onduku explică şi misterul legat de vârsta sa, dar şi ce cadouri i-a făcut Theo Walcott, internaţionalul de pe Emirates.
– Ca în fiecare început de sezon, IlfovSport vă prezintă o radiografie a celor 10 participante în Liga a III-a, de această dată împărţite în 2 serii! În paginile noului număr ai tot ce trebuie să ştii despre echipa ta favorită.
– Cel mai titrat fotbalist din cele 6 serii din cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc, Dinu Todoran, povesteşte de ce a lăsat Liga I pentru FC Voluntari, despre planurile de viitor, dar şi despre noua sa funcţie, vicepreşedinte al AFAN
– Cu chiu, cu vai, AJF Ilfov a reuşit în cele din urmă să adune 12 echipe pentru a da startul într-unul dintre cele mai apreciate campionate judeţene. Cu toate acestea, problemele nu se opresc aici, dar măcar ştim că avem o favorită certă la promovare: CS Snagov. În paginile noastre găsiţi şi programul complet al campionatului.
– Cosmin Manole are o poveste interesantă. Legitimat la CSO Pantelimon, s-a apucat de rugby la 17 ani, deşi a practicat boxul de performanţă. Acum, a ajuns în echipa sub 19 ani a României.
– Ilfov Sport” vă prezintă în acest număr un articol despre o ieșire a cicloturiștilor din București în comuna Ștefănești, articol care a apărut în numărul din octombrie 1966 al revistei „Sport”.
De unde poţi cumpăra IlfovSport sau cum poţi să te abonezi
Revista costă doar 6 lei, are 64 de pagini full color și un design de excepție. Ea poate fi achiziționată de la chioșcurile Inmedio și AccesPress din București și din Ilfov.
Pentru cei interesați de achiziționarea revistei, ne puteți trimite un mail la adresa abonamente@ilfovsport.ro și în cel mai scurt timp furnizorii noștri vă vor aduce Ilfov Sport acasă. Revista poate fi achiziţionată şi prin sms la numărul 7556. Scrieți un sms la numărul 7556 cu textul “Ilfov”, valabil în rețelele Orange, Vodafone și Cosmote, contra a 5 euro plus TVA și veți primi la domiciliu sau la birou, depinde ce adresă alegeți, următoarele trei numere ale revistei noastre.
Echipa este formată din directorul executiv Cristian Manea, redactorul șef Narcis Drejan, Adi Munteanu (art-director), Daniel Nazare (senior editor), Mihai Andrieș, Marian Valentin Burlacu, Mădălin Munteanu (redactori), Răzvan Toma (statistician), Cristian Țopescu (editorialist) şi Valentin Popescu (director marketing)

