Partida dintre CS Baloteşti-CFR Cluj (0-1) în 16-imile Cupei României de miercuri seară a generat o nouă polemică vizavi de dimensiunile terenului. Oficialii echipei ardelene au contestat lăţimea terenului înainte cu o oră de joc, invocând că ar avea sub 58 de metri şi nu se poate juca un meci oficial de fotbal.
„Nu e prima oară când unora li se pare că avem un teren mic. Au luat ruleta şi au măsurat şi s-au convins: 62 de metri. Observatorul a fost şi el prezent şi s-a dumirit şi el. Şi pe la Divizia B am avut vreo 2-3 contestaţii, fără succes însă. Terenul de la Baloteşti are 102 metri şi 62 lăţime ca să ştie toată lumea”, ne-a declarat un oficial al formaţiei ilfovene.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Beleck, în minutul 112. CFR Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 90+2, după eliminarea lui Negruţ.
CS Baloteşti: V. Tănase – St. Stancu, Antoche, Marciuc, D. Popa (M. Florea, 72) – N. Filip, Pătraşcu, I. Sandu, Dedu – C. Herea (Lupaşcu, 91), Bîtfoi (Marinaş, 63). Antrenor: Stelian Stancu
CFR Cluj: Mincă – D. Coelho, Tînc, C. Ene, Camora – Nascimento, Szilard, Vitor Bruno, Nouvier (Al. Păun, 73) – Negruţ (Gomelt, 90Ă6), Carter (Beleck, 57). Antrenor: Francisc Dican

