Luni după-amiază spre seara, în sala rondă de la Hotelul Intercontinantal din Capitală a fost sărbătorit centenarul clubului Sportul Studențesc. La întâlnire au fost prezenți numeroși foști sportivi ai grupării, dar și invitați cu renume din lumea sportului.
A fost prezentă și o nepoată a lui Traian Lalescu, Smaranda Lalescu, cel care a fost părintele spiritual al Sportului Studențesc și ceva mai târziu al Politehnicii Timișoara. N-a fost nimic spectaculos, ci omagierea și recompensarea cu plachete a unora care au scris istorie pentru acest club. Însă în contextul de astăzi, când nici măcar nu se cântă prohodul atâtor grupări care dispar sau cum se zice la ortodocși, mor neîmpărtășite și fără lumânare aprinsă, o asemenea manifestare este din start impresionantă. S-au revărsat multe emoții pe scena improvizată, culminând cu cele din final ale lui Ion Motroc, care cu greu își putea face loc cuvintelor printre lacrimile care îi curgeau cu intensitate. Tocmai el, Ion Motroc, un fundaș care băga spaima în orice atacant, dar cum zice titlul unui mare hit al lui Adriano Celentano, „L’emozione non ha voce”. Cu acest prilej a fost editată și o importantă lucrare despre istoria acestui deja legendar club, numită „Un secol de performanță”, care are 392 de pagini mari, pe care organizatorii au oferit-o cu generozitate tuturor participanților la manifestare. Multe laude i s-au adus cu acest prilej, însă cât se poate de meritat, celui căruia îmi place să-l denumesc, părintele Sportului Studențesc modern, Mac Popescu, omul căruia i s-a datorat în mare parte cei 26 de ani neîntrerupți petrecuți pe prima scenă a fotbalului și performanțelor adiacente.
Voi zăbovi și eu puțin prezentând un istoric succint al grupării dar mai ales cifre importante ale echipei de fotbal, pentru că aceasta a fost locomotiva, căci s-a început cu cei doi frați, fotbalul și rugbyul, pentru ca la un moment dat să aibă 13 discipline sportive. Trebuie făcută o precizare față de cele desfășurate luni după-amiază. Dacă la fotbal și rugby substantivul comun Sportul Studențesc își are clar înțelesul, la alte discipline e de discutat. Pentru că în acest dublu jubileu au fost incluse sub această pălărie mare numită Sportul Studențesc absolut toate grupările din învățământul superior cu profil sportiv din Capitală, precum Politehnica București, Universitatea București, IEFS, CNU, ASE etc. Ori în cazul baschetului și handbalului, și nu doar, chiar două asemenea grupări s-au confruntat, Politehnica contra IEFS, respectiv Universitatea contra IEFS. Revenind însă la succintul istoric al Sportului studențesc, în 1916, la inițiativa unui grup și profesori de la Sporting Club Universitar București, avându-l în frunte pe un matematician de renume, amintitul Traian Lalescu, au pus bazele acestui club care avea să dăinuie cel puțin 100 de ani. Referindu-mă strict la echipa de fotbal, aceasta a activat la început în categoria Onoare a Capitalei, până a apărut sistemul divizionar, activând la început în eșalonul secund, în primul izbutind să promoveze abia în vara anului 1937. Avea să petreacă în total 36 de sezoane în prim planul fotbalului nostru, însă în perioade diferite: 1937-1941, 1972-1998, 2001-2003, 2004-2006 și 2010-2012. Se situează pe locul 11 în ierarhia all-time a primului eșalon, având linia de clasament: 1154. 435. 256. 463. 1565-1574. 1126. Cea mai mare diferență de scor: 8-1 înregistrată mai întâi cu FCM Reșița la 26.05.1976 și mai apoi cu FC Baia Mare la 17.06.1981. Alte cifre reper: Primul meci în Div. A, 05.09.1937, Gloria CFR Arad – Sp. Stud. 3-0. Primul gol înscris i-a aparținut lui Gh. Popescu, de fapt a reușit atunci o „dublă”, la 19.09.1937, Sp. Stud. – Ripensia 3-4. Cea mai bună poziție ocupată, locul 2 în 1985-86, mai situându-se de trei ori pe locul 3, în 1939-40, 1982-83 și 1984-85. De asemenea a disputat trei finale de Cupă: 0-2 cu Rapid în 1938-39, 0-4 cu CFR Turnu Severin în 1942-43 și 0-3 cu Steaua în 1978-79. Iar într-un clasament all-time bazat pe puncte al Cupei, ocupă locul 13, cu 48 de participări de la 16-imi în sus și linia 103. 47. 13. 43. 167-146. 107. Părere personală, ar fi putut cuceri atât titlul, cât și cupa, la ce echipă excepțională a avut atâta vreme. A avut și 6 participări în cupele europene, ocupând tot locul 11 în clasamentul all-time aș participării românești, cu linia 20. 6. 4. 10. 20-31. 16. A eliminat pe Olympiakos Pireu, Omonoia Nicosia, GKS Katowice și Brøndby IF. Ar mai fi de menționat și victoria de la București, 1-0, cu prestigioasa Internazionale Milano.
Oamenii record sunt Paul Cazan, omul cu cele mai multe jocuri pentru Sp. Stud. în primul eșalon, 465, și Mircea Sandu, care are cele mai multe goluri, 163. Dar iată cu se prezintă aceste topuri 10. Așadar meciurile: 1. Paul Cazan 654, 2. Mircea Sandu 388, 3. Marian Mihail 385, 4. Gino Iorgulescu 326, 5. Octavian Ionescu 315, 6. Romulus Chihaia 309, 7. Ion Munteanu II 292, 8. Nicolae Tănăsescu 270, 9. Constantin Pană I 245, 10. Constantin Stănici 229. Și golurile: 1. Mircea Sandu 163, 2. Marcel Coraș 71, 3. Octavian Ionescu 62, 4. Gheorghe Hagi 58, 5. Gino Iorgulescu 50, 6. Gheorghe Popescu 44, 7. Ionuț Mazilu 42, 8-9. Romulus Chihaia și Alexandru Terheș câte 37, 10. Gheorghe Bucur 36. Antrenorii cu cele mai multe prezențe: 1. Ion Voica 148, 2. Ioan Andone 140, 3. Mircea Rădulescu 135, 4. Angelo Niculescu (care a avut cel mai lung mandat, 1973-1977), 5. Constantin Ardeleanu 95. Cele mai multe meciuri în cupele europene: Marcel Coraș și Marian Mihail, câte 16. Cele mai multe goluri în cupele europene: Gheorghe Hagi 4. Ca membru al Sportului Studențesc, Gheorghe Hagi a fost declarat în 1985 fotbalistul român al anului. Alți jucători ai Sportului care au apărut în aceste ierarhii: același Hagi locul 2 în 1984, Răducan Necula locul 4 în 1976, Gino Iorgulescu și din nou Hagi locul 5 în 1982 respectiv 1986. De asemenea, Hagi în 1984-85 și 1985-86, Marcel Coraș în 1983-84, Gheorghe Bucur în 2004-05 (aici alături de Claudiu Niculescu) și Ionuț Mazilu în 2005-06, ca jucători ai echipei din Regie au fost golgeterii României în acele sezoane. De asemenea Mircea Sandu, în 1975-76 și 1980-81, ca și Laurențiu Diniță în 2002-03 au ocupat locul 3 în respectivele sezoane.
Ar mai fi multe de spus. Sportul Studențesc mai există astăzi, undeva în anonimatul Ligii a 4-a, dar parcă nici n-ar fi. Vasile Șiman nu a fost prezent luni la sala rondă. Nici nu știu dacă a fost invitat. Numele lui însă este asociat de mai toți microbiștii cu îngroparea acestei frumoase echipe. Este totuși important că o mai ține în viață, căci dacă într-o zi lucrurile vor lua o turnură fericită, ai ce să apuci, spre deosebire de situația atâtor alte decedate și atunci, se va putea vorbi de bine și despre acest individ. Până atunci însă…
mail: razvan.toma@ilfovsport.ro
Blog: Razvan Toma
sursa foto: http://fcotelulgalati.info


