Chelsea – Steaua 3-1 / Elevii lui Reghe pierd calificarea după victoria de la Bucureşti

vin, 15 martie 2013

Din păcate, Steaua  a pierdut calificarea, după 1-3 cu Chelsea, o partidă pe care la un moment dat, elevii lui Reghecampf au avut-o în mână.

Meciul a început cu Steaua la timonă, elevii lui Reghe jucând extrem de ofensiv ca de obicei, ratând o ocazie Rarisimă prin Raul Rusescu care a scăpat singur cu Cech, dar portarul lui Chelsea salvând o ocazie uriaşă.

Din păcate, golul a venit în poarta Stelei, după ce Ramires şi cu Mata au deschis apărarea noastră, iar spaniolul a marcat cu tot cu opoziţia lui Tătăruşanu.

Englezii au continuat asaltul, dar Tătăruşanu a fost la datorie. Apoi în minutul 44, vine o fază fixă, mingea ajunge în careul de 6 metri al celor de la Chelsea, iar cumva, printr-un joc de pinball, mingea ajunge la Vlad Chiricheş, iar fundaşul Stelei şutează sub bară, imparabil. Era 1-1, iar calificarea era aproape.

Steaua a început puternic şi repriza a 2-a, dar în minutul 58, John Terry trimite în poartă cu capul, după o lovitură liberă în care Szukala l-a pierdut din marcaj pe căpitanul lui Chelsea.

Mintul 71, Torres redevine „El Nino”, iar Chelsea face 3-1 şi închide meciul, deşi acelaşi Torres putea să facă 4-1, dar penalty-ul executat de el s-a dus în bara transversală.

Steaua pierde calificarea, dar după un sezon superb în Europa şi băieţii nostri au oferit câteva surprize colosale.

Comments are closed.