Chiajna – Corona 1-0 / Chirilă a debutat cu dreptul!

Dum, 11 august 2013

Revenirea în Liga I a Concordiei a umplut tribunele stadionului din Chiajna, circa 2.500 de spectatori asistând la debutul lui Ionuţ Chirilă pe banca ilfovenilor. Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru gazde, Bragança fiind eliminat pentru doua galbene, la doar 12 minute de la debutul meciului.
Fostul jucător al Concordiei, Florin Ilie a mai întins o mână de ajutor cu un fault în careu. Aşa că în minutul 25, scorul a devenit 1-0, prin reuşita lui Daniel Florea, de la punctul cu var, fostul jucător al Deltei fiind cel care a şi fost faultat.
Până la final, scorul nu s-a mai schimbat şi Concordia a bifat prima victorie pe teren propriu după 260 de zile!
Culmea ironiei a făcut ca ultimul succes al ilfovenilor să fie tot împotriva lui Nae Manea, care pe atunci antrena Gloria BIstriţa.
“Daniel Florea este un jucător care are rafinament, clasă. Eu îi spun mereu că talentul, dacă nu e înconjurat de muncă, atunci nu ai performanţă. Cred că va ajunge la o echipă mare. Vreau ca el să se transfere peste un an în străinătate”, a spus Chirilă despre noua vedetă a Concordiei.
“Era important să trecem peste meciul cu Corona, care a venit să-şi vîndă scump pielea după trei eşecuri în campionat. Noi o să creştem de la joc la joc. Echipa este la 65 la sută din potenţial, dar ne vom regla pe parcurs”, a mai spus tehnicianul Concordiei.

Concordia – Corona 1-0 (1-0) D. Florea 25 – pen

Chiajna: Râmniceanu – Creţu, Leca, Melinte, Bucurică – M. Neagu, Ispir, Purece, N. Roşu (88 Serediuc) – D. Florea, A. Zaharia (72 Cl. Ionescu). Rezerve nefolosite: Iancu – Strătilă, Apostol, Wellington, Bambara. Antrenor Ionuţ Chirilă
Corona: : Marc – Martac, Fl. Ilie, Kanon, Arce – Bragança, Dâlbea, R. Stănescu (80 M. Ene), Neacşa – Luis Lourenço (36 Vl. Munteanu), C. Coman (26 Chirciu). Rezerve nefolosite: Amadio – Vaştag, Stere, Forika. Antrenor Nae Manea

Comments are closed.