Chiajna II – Balş 3-1 / Dublă pentru Răzvan Moldovan

mar, 25 martie 2014

Ajuns în această primăvară la Concordia Chiajna, după ce şi-a reziliat înţelegerea cu ACS Poli, mijlocaşul ofensiv Răzvan Moldovan a fost eroul pozitiv al meciului de vineri cu FC Balş.
După un start dezastruos de meci, cu gol primit în secunda 15, după o eroare gravă a defensivei, ilfovenii au alergat cu limba scoasă după egalare. Din păcate, la pauză s-a intrat cu 0-1. Din fericire, cuplul Crăciun – Dovlecioaica a făcut mutări inspirate, în frunte cu ex-afumăţeanul Zaharia, ajuns rezervă la satelit. Intrarea sa a dinamizat jocul Concordiei II, în timp ce Şerban şi Cristea au adus un plus la mijloc.

VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI A III-A DIN LIGA A III-A

Astfel că golurile au venit aproape de la sine, Răzvan Moldovan şi Pencea întorcând tabela la 2-1 pentru gazde. Primul a mai punctat o dată pe final de meci şi a stabilit scorul final la 3-1, rezultat cu care Chiajna II a egalat Podariul în clasament, dar a rămas pe ultimul loc la golaveraj.
Satelitul Concordiei a început cu Voicu – Iordan, Calu, Apostol, Rufin – Novacek, Pencea – Al. Răsdan, R. Moldovan, Fl. Răsdan – Răducanu. Au mai intrat Alin Zaharia, A. Şerban, Al. Cristea şi C. Anghel, antrenor: Ștefan Crăciun.

Comments are closed.