Chiajna II – Vişina 1-0 / Victorie după aproape 6 luni!

mar, 02 aprilie 2013

5 octombrie 2012 este data ultimului succes obţinut de satelitul Concordiei, acesta învingând atunci pe Domneşti cu 2-1. Însă meciul avea să fie pierdut la masa verde pentru folosirea a doi extracomunitari. De atunci, ilfovenii nu au mai obţinut decât trei puncte din trei egaluri, restul partidelor fiind înfrângeri.

Miracolul s-a produs în acest weekend, Chiajna II învingând cu 1-0 pe o altă echipă aflată în suferinţă, CS Vişina Nouă. Unicul gol al meciului a fost reuşit de Florin Răsdan în minutul 38, tânărul atacant revenind după o lungă absenţă cauzată de o accidentare.

VEZI CLASAMENTUL SERIEI A III-A DIN LIGA A III-A

„Am întâlnit o echipă solidă, masivă, care ne-a pus probleme în special la fazele fixe. Noi am avut numai copii în echipă, singurul peste 20 de ani fiind Niţă, născut în 90 şi s-a simţit acest lucru. Ne lipseşte omul care să dea ultima pasă, altfel nu mă pot plânge de prestaţia elevilor mei. A fost o victorie meritată.” a declarat Dumitru Bolborea, tehnicianul satelitului.

Acesta i-a folosit pe Iancu – A. Dumitru, Nită, Cioceanu, Tothăzan T. – Tothăzan S., Ciupitu – Butucel, Raiciu, Ciumacenco – Fl. Răsdan. După minutul 80 au mai intrat Gombar, Vîrdaru, Mihăilă şi Alin Răsdan.

Următorul meci al Concordiei II va avea loc la Tunari, un adevărat derby al retrogradării.

Foto: CS Concordia Chiajna

Comments are closed.