Stadionul Romprim a găzduit ieri ultima rundă a grupei a doua a play-off-ului Ligii a IV-a Bucureşti. Înaintea acestor meciuri, Chiajna III avea nevoie de un miracol pentru a merge mai departe în faza semifinalelor. Adică, Athletico Floreasca trebuia să piardă în faţa Comprestului, iar Chiajna III să bată pe Termo. Ceea ce s-a şi întâmplat, deşi calculul hârtiei dădea drept improbabil acest lucru.
Comprest a reuşit un meci de zile mari, câştigând cu 4-3, după ce a condus cu 4-0! De partea cealaltă, Chiajna III a marcat golul victoriei în minutele de prelungire, bifând un salvator 3-2 care îi duce în semifinale, împreună cu învinsa de ieri, Termo!
Rămâi pe IlfovSport pentru a vedea imagini de la meciurile de ieri.
În altă ordine de idei, astăzi vor avea loc şi ultimele meciuri din play-off-ul Bucureştiului, grupa I programându-şi etapa finală pe arena Rocar. Balul va fi deschis de la ora 16 de Chitila şi 1 Decembrie, ultimul meci fiind cel dintre Dobroeşti şi LSM. O victorie a Chitilei sau un egal în primul meci al zilei le califică pe cele două ilfovene în semifinale, lăsând Dobroeştiul cu ochii în soare

