Cantonaţi la Izvorani, elevii lui Laurenţiu Reghecampf au parte de un program de pregătire foarte activ. Cum amicalul de duminică cu Sportul a picat din cauza zăpezii căzute în weekend, Concordia avea nevoie de o soluţie pentru a-şi verifica lotul imens aflat la dispoziţie. În aceste condiţii, ilfovenii au reuşit o performanţă aparte, programându-şi mâine două amicale!
Primul va începe de la ora 12 şi îi va pune faţă în faţă cu echipa de Liga a II-a Chindia Târgovişte. Tot mâine de la ora 17 se va juca tot la Izvorani, un al doilea amical, de data aceasta cu Viitorul Domneşti, echipă de Liga a III-a. În acest scop, Laurenţiu Reghecampf a adus ca întăriri de la satelit pe verii Rasdan, Ciumacenco şi Pencea. Lotul avut la dispoziţie va fi despărţit în două, unii urmând a juca cu Chindia şi alţii cu Domneştiul!
