Chirilă: „Meciul cu Dinamo este special pentru mine, este un meci al orgoliilor”

mar, 22 octombrie 2013

Concordia Chiajna a bifat aseară al doilea succes consecutiv, după cel realizat contra Astrei în etapa precedentă. Elevii lui Ionuţ Chirilă au reuşit să învingă Braşovul cu 1-0 prin reuşita lui Neluţ Roşu. După meci, tehnicianul ilfovenilor s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut şi a avertizat că abordează meciul cu Dinamo cu dorinţa de a lua toate punctele puse în joc.

„Victoria noastră cu Astra a pus în gardă echipa Braşovului. Ştiam că vor face un joc închis, ştiam că trebuia să-i desfacem, dar în acelaşi timp să avem şi siguranţă defensivă. Nu comentez acel penalty, dar am încredere în Melinte şi mi-a spus că mingea l-a lovit în cap. Am avut şi noroc la acel penalty, dar dacă înscriam la acea bară – care poate concura la ratarea campionatului – puteam face 2-0. Cu aceşti jucători, cu 6-7 jucători sub 21 de ani, facem puncte. Este un meci de 6 puncte, avem 13 puncte şi 3 meciuri mai puţine şi mergem să jucăm cu încredere în etapa viitoare cu Dinamo. Meciul cu Dinamo este special pentru mine, este un meci al orgoliilor, vom merge să jucăm ofensiv şi să lăsăm o impresie bună spectatorilor, care sunt buni cunoscători ai fotbalului”, a declarat Ionuţ Chirilă la DigiSport.

Comments are closed.