Nici cel mai optimist suporter al Chitilei nu ar fi putut anticipa deznodământul meciului de vineri, în care campioana en-titre antrenată de Petruş Pârvu se duela cu liderul la zi al seriei I, FC Juniorul.
După doar zece minute, scorul a fost deschis de ghiduşia lui Croitoru, care a şutat pe poartă dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, profitând de faptul că portarul advers se afla un pic prea în faţă.
La jumătatea reprizei a venit o diagonală a lui Paraschiv în spatele fundaşilor, urmată de o preluare pe piept şi apoi un şut din drop al golgheterului Marinescu, care l-a lăsat fără replică pe portarul advers.
Imediat după reluare, acelaşi Marinescu şi-a desăvârşit recitalul după un contraatac, pe care l-a terminat cu gol, după ce a driblat şi portarul. La 3-0 era clar că balanţa jocului s-a rupt, aşa că ultimele două goluri au contat doar pentru statistică. Iordache a făcut un un-doi cu Marinescu şi a ciupit mingea pe lângă portar, iar M. Constantin a punctat din 6 metri după o fază în care ilfovenii au ratat de patru ori înscrierea golului!
Petruş Pârvu a abordat meciul cu Dragomir – Dicu, Furtună, Militaru, Pintilie – Ghiţă, L. Nicu – Paraschiv, P. Iordache, Croitoru – Marinescu. Au mai jucat M. Constantin, Grigoroşcuţă, Dragoteanu, Buzu.
Runda viitoare, Chitila va juca marţi în deplasare la Bragadiru, acolo unde se vor duela cu Victoria.
Dar iată şi rezultatele celorlalte echipe ilfovene în prima etapă din 2014 a Ligii a IV-a Bucureşti:
Seria I:
CS Pantelimon – Speranţa Săbăreni 0-5
Voinţa Buftea – GVD 3-8
FC Voluntari II – VK Soccer 12-0
Seria a II-a:
Ilie Oană – Romprim 3-0
FC 1 Decembrie – Comprest GIM 0-6

