Asta au descoperit, până acum, procurorii Direcției Naționale Anticorupție în actele Federației Române de Ciclism. Sunt atât de multe nereguli, încât ne întrebăm de ce Vasile Selejean și Bogdan Floareș, principalii manglitori, sunt lăsați să umble liberi, printre oamenii cinstiți, ba chiar mai au și funcții de conducere, în același domeniu. Vreau să-i anunț pe cititorii noștri că am intrat în posesia Cutiei Pandorei de la Federație, acolo unde Selejean și Floareș au ascuns toate relele făcute de ei. Vom scrie despre toate acestea, pentru ca marea familie a ciclismului românesc, cei care au trudit în șea, să afle ce hoți i-au condus, în fața căror lotri se gudurau, pentru o spiță, un baieu sau o participare la vreo competiție în străinătate.
Și dacă azi nu mai avem nici măcar 20 de cicliști seniori la start, iar probele din Campionatele Naționale au rămas cât degetele de la o mână, un complex mare de factori a contribuit la devalizarea unuia din cele mai spectaculoase sporturi de la noi: Ministerul Tineretului și Sportului, care nu și-a făcut datoria (vom detalia într-unul din episoade), președintele Ion Badea, fost polițist, deci învățat cu legea, a intrat, mai mult sau mai ăuțin, în cârdășie cu hoții, dar cel mai mult a contat neimplicarea truditorilor de pe bicicletă, a antrenorilor, a președinților de cluburi, care n-au reacționat mai vehement la deciziile proaste și subiective ale lui Selejean.
Pentru astăzi, revenim la trei capete de acuzare, pe care DNA-ul le-a pus în cârca lui Selejean și Floareș, despre care noi am mai scris, dar incomplet.
1. Deplasarea fictivă din Statele Unite ale Americii, la Campionatul Mondial de Ciclocros, a existat doar pe hârtie, fără îndoială – dar a fost doar un decont la grămadă, făcut pentru opt persoane, care ar fi cheltuit doar 20.000 de lei, nu de dolari, așa cum s-a vehiculat
2. 2. DNA-ul a scos la iveală faptul că s-au cumpărat rechizite, pinioane, ratrape (curele de strâns piciorul în pedală, care nu se mai folosesc de peste 15 ani) și alte materiale sportive, în valoare de 1.600.000 lei, de la firme fantomă, ce figurau în Complexul Comercial Europa, din Capitală. S-au mai achiziționat astfel de piese de la SRL-uri, care nu au fost găsite în în baza de date a Registrului Comerțului, cât și de la un magazin de sport, radiat din 2009, dar care mai emitea facturi către Ciclism și în 2011. Și urmează culmea prostiei, că altfel n-am cum s-o numesc – toate facturile emise erau pe numele antrenorului de lot Csongor Bereckmeri și a mecanicului Mircea Brebene, doi apropiați ai Federației și ai lui Selejean, personal. Cu toate acestea, 99% din aceste facturi sunt semnate în fals, de către, cine altul!, trezorierul Bogdan Floareș, descoperire oficială, făcută de un expert grafolog autorizat. Același Bogdan Floareș care-și finanța amanta din Vâlcea, cu bani de la Federație, dar despre acest subiect vom mai vorbi cu altă ocazie!
3. În actele contabile ale Federației s-au descoperit 47 (nu 45) de numere de telefon sau stick-uri de internet, pe care Federația le deconta. Printre persoanele subvenționate, se pare că sunt două de la TVR, alte două de la Radio România Actualități, dar și soția lui Bogdan Floareș
Deocamdată atât, pentru astăzi, dar cred că sunt dezvăluiri interesante, pe care mulți din ciclismul românesc, atâția câți mai sunt, nu le știau. Pentru episodul următor, v-am pregătit ceva și mai exploziv:
– Răspunsul președintei Elisabeta Lipă, la acuzația că pe holurile Clubul Dinamo, ce aparține de Ministerul Administrației și Internelor, se plimbă un inculpat, în persoana lui Vasile Selejean, manager al Secției de Ciclism din Ștefan cel Mare
– Vă vom spune din ce an Federația nu a mai plătit impozitele către Stat, pentru cei șapte angajați ai săi, bani care figurau ca virați, prin ordine de plată
– Am aflat și de ce funcționarii Statului n-au găsit Federația de Ciclism, ca s-o oblige la plata taxelor și impozitelor pe salarii
– Am descoperit că Bogdan Floareș mai ține contabilitatea și la alte federații, care, din păcate, au început și ele să aibă probleme financiare de tot felul
– Chiar de la începutul anchetei, când s-a descoperit primul prejudiciu, DNA-ul a impus un sechestru asigurator pe casele a doi angajați ai Federației – vă vom spune numele lor
– Aveți idee cum au scăpat cei doi din arestul poliției, numai după câteva ore, datorită cui au fost lăsați liberi? Asta este o informație cu grad mare de risc…
Așadar, merită să urmăriți ancheta până la final, dacă acesta va exista, pentru că nici până la ora actuală Federația Română de Ciclism, cea constituită legal și recunoscută de Justiție, de MTS de COSR și organismele internaționale, nu primește bani de la Minister, pentru că nu vor femeile din fruntea sportului românesc, chiar dacă încalcă legile Statului! Mai avem multe de spus, iar ”Declarația de dragoste” a Secretarului de Stat Carmen Emilia Tocală, adresată, prin ricoșeu, lui Vasile Selejean, este sublimă și merită citită și recitită de procurorii DNA, poliție și alte organe de control! O s-o arătăm în această săptămână!

