Iată un nou episod din viaţa ciclismului românesc, despre întâmplări din 2014, evenimente care au emoţionat familia bicicliştilor, una mică şi fără prea multă vlagă. Se credea atunci că sosise vremea plăţilor, că vinovaţii vor fi traşi în ţeapă, în piaţa publică, la figurat desigur, spre ruşinea lor şi a familiilor lor. Aşteptam ca de sărbătorile de iarnă, funcţionari din Ministerul Tineretului şi Sportului să-şi agaţe DEMISIILE în bradul de Crăciun şi să se căiască, dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Ba mai mult, bântuiţi şi acum de umbra lui Selejean, aceeaşi funcţionari, care l-au ocrotit pe secretar, în timp ce el jefuia ciclismul românesc, adică îl deposeda de resursele financiare şi spirituale, au permis, în continuare, să existe două federaţii – cea legală, a lui Novak, şi cea nelegală, dar susţinută din umbră de acelaşi Selejean, de care ciclismul românesc nu mai scapă.Ministerul nu mai dă bani la nimeni, iar Gabi Szabo zice că aşa a rezolvat problema. În vremea asta, răzleţ se mai învârte câte o pedală…
În data de 6 august, 2014, fostul secretar general al Federației Române de Ciclism, Vasile Selejean, și trezorierul acesteia, Bogdan Floareș, au fost reținuți pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupție, urmând ca mandatele să fie prelungite cu alte 29 de zile. A doua zi, însă, ce doi au fost eliberați, după ce au adus de acasă 350.000 de lei, însemnând doar o parte din prejudiciul adus ciclismului românesc. Selejean și Floareș au fost dați în judecată, primul termen fiind pe 29 septembrie.
Acesta ar fi un fel de epilog al faptelor petrecute în ciclismul românesc, în ultimii 15-20 ani. Nu facem o interpretare personală, nici nu ne interesează să judecăm pe cineva, dar un astfel de final era previzibil – de mai bine de 15 ani, numărul cicliștilor din țara noastră este într-o continuă scădere, multe probe din campionatele naționale au dispărut din programul Federației, cluburi mici sau mai mari au desființat secțiile de ciclism, din lipsă de activitate oficială. Ba, uneori, cei care au vrut să se orienteze către echipe continentale au fost pur și simplu stopați, de către însuși secretarul general al Federației, Vasile Selejean, căruia nu-i convenea ca activitatea să înflorească undeva. Ca să nu mai spunem că frenezia de pe Velodromul Dinamo, singurul din România și locul de unde s-au ridicat cei mai mari rutieri ai noștri, a ajuns la ZERO.
Singura competiție care mai exista, și pentru care Federația încasa sute de milioane de la Ministerul Tineretului și Sportului, era Turul Ciclist al României. După un plan bine stabilit, Selejean a făcut toate demersurile la Uniunea Ciclistă Internațională (UCI), transformând maratonul ciclist într-o competiție de grad 2.2, ce figura chiar în programul forului internațional. Asta presupunea Comisar internațional de cursă, plătit în valută, premii mari pentru primii 25 de rutieri, în fiecare rundă, cazări la hoteluri de o anumită categorie, ce mai!, luxul pe pământ. Cine avea de câștigat de pe urma acestei competiții? Oricine, în afară de cicliștii români, de ciclismul autohton în sine. Rutierii români nu puteau face o echipă competitivă, pentru că abia se țineau în șea, nu erau șase alergători de valori apropiate, chiar dacă Federația baga câte 2-3 teamuri pe grila de start. În schimb, veneau italieni, bulgari, olandezi, moldoveni, ucraineni, mai buni ca cei 10-15 cicliști din țara noastră (atâția seniori mai sunt, cu indulgență, în România), care își făceau strategia lor, se ajutau unii pe alții și-și treceau în cont, la propriu, premiile de zeci de mii de euro – românilor le rămânea mărunțișul.
Se adunau o mulţime de bani, cea mai mare parte de la Ministerul Tineretului şi Sportului, alte fonduri veneau de la sponsori mari şi mici, dar cheltuielile din fiecare oraş erau suportate de oficialităţile locale, de direcţiile de sport judeţene, impiulsionate de la Centru, adică de la Ministerul Tineretului şi Sportului, unde Selejean avea relaţii de sus în jos şi de la stanga la dreapta. Alerga după aceşti bani, aşa este, dar şi îi rămâneau destui. Nimeni nu ştia exact care era decontul, pentru că Selejean nu era deranjat niciodată de preşedintele Federaţiei, oricare ar fi fost el, şi nici de cei din Minister, care erau prieteni buni cu scretarul general
Ani la rând, comisiile de specialitate din MTS nu s-au întrebat de ce se mai cheltuie banii pe Turul Romaniei, dacă nu mai avem sportivi, daca nu mai sunt decât două-trei probe de campionat național? De ce Federaţia nu a investit în copii și tineret?, de ce nu s-a reparat velodromul Dinamo?, de ce nu s+au mai făcut cantonamente?, de ce s-au desfiiţat loturile naţionale?, de ce nu exista un cenzor neutru, care să sesizeze hoţiile lui Vasile?, de ce, de ce, de ce… Cine l-a susținut pe Selejean, în jaful lui permanent, și cu ce avantaje? Poate că această anchetă a procurorilor, care abia a început, să scoată la iveală și alte nume implicate în această rețea infracțională. Să fi venit vremea ca vinovaţii să plătească?
De ce au fost arestați cei doi, Selejean și Floareș, fie și doar pentru 24 de ore? Au fost denunțați de către noul președinte al Federației, Eduard Novak, medaliat cu aur la Olimpiada Paralimpică de la Londra, din 2012, care a descoperit multe fraude în actele contabile ale Federației, una fiind de mari proporții: s-au decontat aproape 700.000 de lei pentru o deplasare în Statele Unite ale Americii, la o cursa internațională, dar la care, de fapt, România nu s-a prezentat cu niciun sportiv. Probabil ca li s-a dat drumul, pentru că cei doi au adus de acasă jumătate din prejudiciu, recunoscând, în acest fel, că au delapidat, că au furat din buzunarele tuturor romanilor, că au inșelat Statul, prin Ministerul Tineretului și Sportului. Dar cu onoarea ciclismului românesc cum rămâne? Așteptăm JUDECATA!