Partida de aseară din cupă dintre Buftea şi Dinamo II a avut toate ingredientele unui spectacol de circ. De la o brigadă de arbitri care a enervat ambele tabere prin deciziile luate şi prin spectacolul de pe tuşă, până la goluri controversate şi amuzante.
Meciul a început în nota de dominare a celor de la Dinamo II, care au deschis scorul în minutul 20 prin Mihăescu, la o fază la care gazdele au cerut fault în atac. Găman a ratat majorarea scorului după câteva minute şi apoi spiritele s-au încins la un contact între Crişan şi Petrescu la care oaspeţii au cerut roşu pentru cot în figură. Prima repriză s-a încheiat cu o nouă mare ocazie a dinamoviştilor, nefructificată pe tabelă.
Lavi Hrib a forţat egalarea şi l-a aruncat în teren pe Păun în locul unui D. Marin apatic, dar golul a căzut tot în poarta celor de la Buftea. Fundaşii centrali au dormit la o centrare a lui Stanca de pe linia de fund şi Bucă a avut tot timpul din lume pentru a-şi potirivi mingea şi a înscrie.
Lipsă de fair-play sau prostie?
A venit apoi minutul 57 în care am asistat la un moment mai rar văzut. O minge dată afară de Dinamo pentru o accidentare, ilfovenii execută autul scurt şi Novac le dă mingea înapoi dinamoviştilor foarte tare şi direct pe poartă, acolo unde Ciucă este surprins ieşit dintre buturi, astfel că balonul intră în plasă! Golul este validat şi meciul se relansează.
Oaspeţii fac o schimbare inspirată şi îl aruncă în teren pe juniorul Vasile care face franjuri flancul drept al defensivei ilfovene şi este la un pas de 3-1 în două rânduri. La cea de-a treia încercare el obţine o lovitură liberă de la 18 metri, pe care Bucă o execută în forţă şi scorul ia proporţii pentru Dinamo.
Finalul este incendiar, cu Ciucă în rol de înger şi demon. Mai întâi, goalkeeperul dinamovist are o serie de parade la şuturile lui Păun, Florea şi Petrescu pentru ca în ultimul minut să anticipeze greşit un şut al lui Negrea de la peste 25 de metri şi să fie învins.
Meciul se termină într-un val de proteste al gazdelor la adresa brigăzii de arbitri, interval în care zboară şi o sticlă de apă din tribune.
A fost o victorie meritată per ansamblu de către Dinamo II, dar tulburată de prestaţia modestă a cavalerilor fluierului. Buftea are nevoie neapărată de întăriri la mijloc şi în defensivă pentru a emite pretenţii la un loc fruntaş în seria a III-a, simţindu-se acut lipsa unui mijlocaş de creaţie
