Echipa lui Sorin Colceag a făcut deplasarea la Brăila, pentru meciul contra Conpetului din Cireşu, cu obiectivul declarat de a lua maxim de puncte posibil. A dat acolo peste un teren incredibil de prost, pe alocuri impracticabil.
Gazdele au început în forţă meciul, astfel că după ratarea lui Nicoliţă a venit intervenţia de zile mari a lui Ciprian Stoica, fundaşul Gloriei scoţând mingea de pe linia porţii, la o fază la care Porumbel a fost driblat de Marcel Gheorghe. A venit apoi minutul 9, atunci când Grozea a pasat spre propriul portar, dar mingea s-a oprit într-o baltă, iar Şt. Alexandru a preluat-o, l-a driblat pe portarul advers şi a deschis scorul. Romanescu a trecut în două rânduri pe lângă 2-0, pentru ca apoi gazdele să egaleze din penalty prin Nicoliţă, faultat în careu de Ciprian Stoica.
După pauză, ilfovenii au revenit în forţă de la cabine şi după doar patru minute era deja 2-1. Centrare de pe dreapta a lui Stelea, iar Duca a reluat din apropiere cu capul în plasă! După aproape o oră de joc, acelaşi Stelea bate bine un corner şi Stoica trimite cu capul în plasă: 1-3.
Pe final de meci, Gloria rămâne în 10 după un fault foarte tare al lui Lalciu, care este eliminat direct. Dar, scorul devine 4-1 pentru ilfoveni, în minutul 88, după ce Duca a făcut şah-mat apărarea brăileană şi marcat de la 15 metri cu un şut pe colţul lung.
Conpet Cireşu: Soare – Grozea (min. 74: Ghe. Viorel), Ilie, Preda, Cireaşă – Balaban (min. 77: Vârlan), Bogoş, Crăciun, Radu Alin (min. 91: Ghe. Gabriel) – St. Nicoliţă, Ghe. Marcel (min. 32: Niţă). Antr: Vasile Darie şi Ionel Ivan
Gloria: Porumbel – Popică (min. 80: Manofu), N. Dumitru, Stoica, Duca – Ad. Cristea – Mărgărit (min. 46: Moldoveanu), Romanescu (min. 74: Lalciu), Stelea (min. 69: Petcu) – Şt. Alexandru. Antr: Sorin Colceag.
Cartonaşe galbene: Bogoş, Nicoliţă; Stoica, Popică, Duca
Eliminat: Lalciu (min 82)
Au arbitrat bine în general: Cristian Petrişor, ajutat de asistenţii Nicolae Mălăoanu şi Aurelian Ţoe (toţi din Bucureşti).

